După toate prognozele, inclusiv ale organismelor internaționale, 2017 va fi un an de creștere economică. Care va fi amplitudinea acesteia, este deja o altă discuție. În acest context, cred că susținerea trendului de creștere economică este prioritară, iar amânarea măsurilor de relaxare a fiscalității nu ar fi tocmai cea mai corectă opțiune. Nu împărtășesc opinia că relaxarea fiscalității generează de facto și implicit deficit bugetar, ci cheltuielile ineficiente (atât din punct de vedere economic, cât și social) ale sectorului bugetar. Dimpotrivă, reducerea fiscalității generează premisele pentru atragerea resurselor investiționale temporar disponibile și creează stimulii necesari pentru o creștere economică sustenabilă (și nu una conjuncturală). O să vedem datele pe anul 2016, dar cred că a fost anul în care impozitul pe dividende a avut cel mai bun randament fiscal (a se citi sume prelevate la buget sub forma impozitului pe dividende), așa redus cum a fost el, de la 16% la 5%.

În acest context, este destul de hazardant să ne dăm cu presupusul privind măsura în care aplicarea noilor direcții de acțiune enunțate de guvern va afecta stabilitatea indicatorilor macroeconomici, atâta timp cât nu avem niște date certe privind execuția bugetară pe anul 2016 și nici previziunile bugetare pentru anul 2017. În domeniul fiscal, poate că măsurile propuse (iar unele deja implementate în prima jumătate a lunii ianuarie 2017) vor avea impact în sensul diminuării resurselor financiare publice, nu neg asta, dar totuși – în cea mai mare parte a acestora – sunt măsuri benefice și necesare mediului de afaceri. Tocmai de aceea cred că efectul pe termen scurt (posibilul gol temporar de fonduri la nivelul bugetului general consolidat) poate fi absorbit ulterior, printr o redimensionare corespunzătoare (în sens pozitiv) a bazelor de impunere declarate voluntar de contribuabili.
Sunt perfect de acord că România trebuie să-și respecte toate angajamentele și obligațiile care îi revin din tratatele internaționale, inclusiv raportat la deficitul bugetar. Încadrarea în țintele de deficit bugetar este un aspect chiar esențial ce trebuie avut în vedere, doar că trebuie abordată rațional, cu argument, și nu ca un automatism sau un simplu algoritm pur matematic. Problema nu e nici măcar deficitul bugetar în sine, ci modalitatea prin care s-a ajuns la acel deficit bugetar: prin măsuri corecte de reducere a fiscalității și de stimulare a economiei sau angajând cheltuieli bugetare discreționare. Adică deficitul bugetar a fost generat de măsuri care vor aduce plus valoare în perioada următoare sau de efectuarea unor cheltuieli insuficient structurate, din perspectiva efectelor benefice (fie ele economice sau sociale).

O nouă filosofie a impozitului pe profit

Cred că în politica fiscală trebuie să fim proactivi, adică să pornim analiza de la cauze și nu de la efecte, să înțelegem și să acceptăm realitățile economice și să reacționăm ca atare. S-a vorbit foarte mult, în spațiu public, despre erodarea bazelor de impunere a profiturilor unor companii, datorită transferului unei mari părți a materiei impozabile către jurisdicții fiscale mult mai puțin restrictive, din punct de vedere al sarcinilor fiscale. Foarte bine, atunci, în loc să ne lamentăm, trebuie identificate direcțiile de acțiune pentru implementarea cât mai rapidă, în legislația fiscală națională, a Directivei europene 1164/2016, care reglementează – ca și principiu de bază – impozitarea profiturilor în locul (în speță, jurisdicția fiscală) în care acestea sunt generate, realizate efectiv. Desigur, această eventuală implementare cred că trebuie să fie în consonanță și cu reglementările legislative, deja existente, în domeniul prețurilor de transfer.

Pe de altă parte, dacă gândim rațional și în termeni de eficiență economică, mă întreb dacă – în ipoteza în care, prin actualele reglementări și proceduri fiscale, tot nu putem opri această delocalizare a profiturilor – nu ar fi cumva oportun să introducem o impozitare regresivă a profiturilor companiilor, evident pe tranșe de profit? Practic, cu cât profitul crește, cota de impozitare scade pe tranșe prestabilite. Pe de o parte, remunerăm fiscal capacitatea antreprenorilor de a genera profit, iar – pe de altă parte – tentația externalizării profitului se va reduce, deoarece nu mai este motivantă economic. În mod evident, reducerea va fi cu atât mai mare cu cât cota de impozitare se va apropia de costurile bănești (fiscale și logistice) ale operațiunii de externalizare. Desigur, pot apărea voci care să susțină că sunt încurajați cei bogați, că sunt încălcate principiile justeții și echității impuneri, că se adâncește deficitul bugetar…dar, la urma urmei, vorbim pragmatic de costuri și de efecte utile: putem să ne imaginăm că impozităm cu 16% profituri care, poate, nu vor intra sub incidență fiscală sau putem merge pe aceaste cote reduse, pentru a încuraja declararea voluntară a profiturilor și a demotiva strategiile fiscale agresive de externalizare a masei impozabile. Analiza trebuie însă aprofundată pentru a vedea și măsura în care această direcție de acțiune ar încălca sau nu directivele europene în domeniul impozitării directe.

Când am vorbit despre relaxarea fiscalității, am avut în vedere nu doar reducerea efectivă de impozite și taxe, ci inclusiv eliminarea unor bariere birocratice din domeniu. Iar semnalul dat recent, prin eliminarea obligativității de întocmire a celebrului deja formular 088 (în vederea înregistrării în scopuri de TVA a contribuabililor), începând cu 01 februarie 2017, este o măsură salutară și benefică pentru mediul de afaceri. Dreptul legal și legitim al contribuabililor onești de a solicita înregistrarea în scopuri de TVA nu trebuie afectat de comportamentul fiscal evazionist al unora dintre ei, planând prezumția de vinovăție asupra tuturor. Nu contribuabilul are obligația să probeze faptul că este onest, ci organele fiscale au datoria să-i descopere și să-i sancționeze pe cei care recurg la pracitici evazioniste. Să nu uităm însă că respectivele condiționări pentru înregistrarea în scopuri de TVA (prevăzute la art. 316, alin. 9, din Codul fiscal) nu au fost eliminate în contrapartidă din textul Codului fiscal, ceea ce conduce la ipoteza rezonabilă că vor exista alte criterii ce urmează să fie analizate de autorități la solicitarea înregistrării în scopuri de TVA a contribuabililor.

Amnistia fiscală aduce bani în țară

De asemenea, în eventualitatea în care ar apărea un recul semnificativ al resurselor financiare publice, ar putea exista și o soluție de rezervă: promovarea unor măsuri de amnistie fiscală, sub forma unui impozit pe sumele repatriate sau declarate voluntar, nu sub forma scutirii de la plata unor accesorii fiscale. Cred că aceasta este „doza de compromis“ pe care autoritatea publică poate să şi-o asume, iar măsura în sine nu ar trebuie să ridice probleme de ordin juridic în cazul României, atât timp cât „regulile jocului“ au fost stabilite anterior de ţări vest europene cu o mai mare tradiţie decât noi în „ale democraţiei şi economiei de piaţă“, procedura amnistiei fiscale fiind aplicată, sub diverse forme, de mai multe state, inclusiv din UE, în ultimii 10-12 ani. Ar fi amnistia fiscală un semn de recunoaștere a slăbiciunii statului în colectarea resurselor financiare publice? Probabil. Și, poate, nu este nici cea mai morală măsură în domeniul fiscal, raportat, în special, la cei care au fost corecți și și-au achitat la termen obligațiile fiscale care le revin. Tocmai de aceea discuția în această direcție cred că trebuie purtată obiectiv, fără excese emoționale, iar modalitatea efectivă de implementare și limitele în sine ale acestei măsuri pot fi analizate și discutate sub forma unei dezbateri publice, cu argumente raționale pro sau contra.

Indiferent că ești de dreapta sau de stânga, în fiscalitate cred că trebuie să fii, în primul rând, pragmatic. Pentru că degeaba ai „pe hârtie“ indicatori macroeconomici care dau bine în raportările statistice, dacă mecanismele economiei reale nu funcționează la parametrii optimi. Nu ar fi rău să vedem nici ce sarcini fiscale și obligații declarativ-birocratice de natură fiscală au avut țările astăzi dezvoltate, la începutul ascensiunii lor economice…

Dragoș Pătroi,
consultant fiscal