Dintre acestea, 6.998 unităţi au fost full electrice, iar 20.933 autoturisme au fost cu propulsie hibridă.
În prima jumătate a anului 2023, înmatriculările Dacia au crescut în Europa cu 30,1%, la un total de 295.225 unităţi, în timp ce la nivelul Grupului Renault s-a înregistrat un avans de 24,1%, până la 648.467 unităţi.
În topul constructorilor de automobile la nivel european, pe primul loc se situează Volkswagen, cu 1.704.959 autoturisme noi înmatriculate, în creştere cu 25,6%, urmat de grupul Stelantis, cu 1.145,815 unităţi, în creştere cu 5,3%. Renault ocupă locul al treilea.
În perioada ianuarie-iunie 2023, Ford a avut un număr de 275.692 unități noi înmatriculate, înregistrând o creștere de 6,6% comparativ cu perioada similară din 2022.
Înmatriculările de mașini noi la nivelul UE au crescut cu 17,9% față de anul trecut
În total, în prima jumătate a anului, în Uniunea Europeană s-au înmatriculat 5.438.653 autoturisme, în creștere cu 17,9% față de aceeași perioadă din 2022.
Potrivit datelor ACEA, s-au înregistrat creşteri în Spania (plus 24%), Italia (plus 22,8%), Franța (plus 15,3%) și în Germania (plus 12,8%).
Din totalul autoturismelor înmatriculate în Uniunea Europeană, 703.586 unitati au fost full electrice, în timp ce 1.756.955 autoturisme au fost cu propulsie hibridă, relatează Mediafax.
La nivelul Uniunii Europene, înmatriculările de maşini noi au crescut în luna iunie cu 17,8% an/an, până la 1.045.072 unităţi.
În luna mai, înmatriculările de mașini noi în Europa au crescut cu 18,2% față de 2022
În luna mai a acestui an, înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE, Marea Britanie și toate țările EFTA) au crescut cu 18,2% față de aceeași perioadă din 2022, fiind a zecea lună de creștere consecutivă, potrivit datelor publicate miercuri, 21 iunie, de către Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). România a înregistrat un avans de 34%.
Datele statistice sunt valabile pentru cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, Marea Britanie și țările membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (EFTA), și anume Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
În luna mai a acestui an, în Europa au fost înmatriculate 1,12 milioane de autoturisme, în timp ce în perioada similară din 2022, au fost înmatriculate 948.815.
În România, piața auto a înregistrat o creștere de 33,8%, fiind înmatriculate 13.641 autoturisme, faţă de 10.198 vehicule în aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit datelor ACEA, primele cinci piețe europene au raportat creșteri semnificative în luna mai: Italia (23,1%), Germania (19,2%), Marea Britanie (16,7%), Franţa (14,8%) şi Spania (8,3%).
În Europa, 13 milioane de oameni sunt angajați în sectorul auto, care reprezintă 11,5% din totalul locurilor de muncă din Uniunea Europeană.