Cine va primi pensii mai mari cu 90% în 2024? Casa de Pensii a făcut acum anunțul

bani, salariu

SURSĂ FOTO: Dreamstime

Potrivit Casei de Pensii, noua lege a pensiilor vine cu schimbări majore pentru anumite categorii de pensionari. Mai exact, unele pensii vor crește cu până la 90%. Iată despre ce este vorba.

Unii români vor avea pensii cu până la 90% mai mari

Preşedintele Casei de Pensii aduce veşti bune pentru pensionarii din România ale căror dosare au fost reevaluate. Potrivit instituției, începând din septembrie 2024, unele pensii vor înregistra creșteri semnificative de până la 70%, 80%, iar unele chiar de 90%.

Punctele de stabilitate reprezintă un aspect crucial. Acestea influențează în mod semnificativ nivelul creșterii, care poate fi chiar de câteva sute de lei. Îmbucurător este faptul că aproximativ 95% dintre dosarele de pensii au fost reevaluate.

„Colegii sunt spre final, au un procent destul de mare de dosare deja finalizate şi speram ca în cel mai scurt timp posibil să finalizăm acest proces de evaluare pentru a merge mai departe.

Aici vorbim despre normele metodologice de aplicare a Legii 360/2023. În momentul când avem deja normele publicat în Monitorul Oficial suntem în măsura să semnam contractul subsecvent cu firma care realizează softul privind calculul pensiilor pe noua  formula de calcul prevazuta in noua lege a pensiilor (…)

În paralel colegii lucrează să finalizeze acest proces de evaluare. După aceea, colegii de la firma care asigura mentenanța sistemului informatic integrat al Casei Naționale de Pensii vor realiza acest soft astfel încât, așa cum ne propunem cu toții, în luna septembrie toți pensionarii, aproximativ 5 milioane de pensionari să primească deja pensiile recalculate după noua formula de calcul prevazuta în legea 360/2023”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, pentru realitatea.net.

Când a fost întrebat despre procentele cu care vor fi majorate pensiile românilor, acesta a indicat că putem anticipa creşteri spectaculoase.

Potrivit lui Daniel Baciu, „vor creşte în special pensiile mici care unele din ele sunt chiar în zona indemnizației sociale minime prevazute de Ordonanța 6/2009 unde au o contributivitate superioara celor 25 de ani care reprezinta stagiul mediu de cotizare de-a lungul ultimei legislații in domeniul pensiilor”.

„Din simulările pe care le-am avut, vor fi  creșteri spectaculoase de 70%, 80%, chiar 90% pentru cei care au realizat acele stagii superioare si au avut contribuții mici la sistem, adică au lucrat pe salariul minim pe economie”, a adăugat acesta.

Daniel Baciu / SURSA FOTO: Facebook, Daniel Baciu

Angajații vor contribui cu încă 1% la Pilonul II

Începând cu anul 2024, angajații vor contribui cu încă 1% la pilonul II. Procentul reprezintă acea pensie obligatorie administrată privat. Astfel, contribuția la pilonul II va fi de 4,75%.

Acest fapt înseamnă că contribuția la pilonul I, pensia de stat, va fi mai mică, reprezentând acum 20,25% din total. Cele două contribuții combinându-se alcătuiesc totalul contribuției de asigurări sociale (CAS), care este de 25% din salariul brut.

Pilonul II de Pensii a suferit modificări semnificative în acest an, cu o creștere a contribuției de la 3,75% la 4,75%. Această contribuție la Pilonul II este inclusă în totalul contribuției de asigurări sociale (CAS) datorate în sistemul public de pensii.

Record privind activele fondurilor de pensii private

La sfârșitul lunii septembrie 2023, valoarea totală a activelor fondurilor de pensii administrate privat a ajuns la 117,17 miliarde de lei. A înregistrat o creștere de aproximativ 32% în comparație cu aceeași perioadă a anului 2022. Aceasta reprezintă un nivel record istoric. Astfel, marchează cel mai bun an înregistrat de sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II). În comparație cu luna decembrie 2022, valoarea totală a activelor a crescut cu 21,5%.

Numărul participanților înregistrați în sistemul Pilonului II a ajuns la 8,09 milioane de persoane la sfârșitul lunii septembrie, față de 7,96 milioane de persoane în aceeași perioadă a anului anterior. Contribuția medie a participanților la nivelul Pilonului II, cu contribuții virate la data de 30 septembrie 2023, a fost de aproximativ 266 de lei per participant, comparativ cu valoarea de 237 de lei per participant înregistrată la 31 decembrie 2022.