Pensionarii trebuie să prezinte adeverința. Vor crește iarăși pensiile: Recunoaștem veniturile

pensionar, pensionari, pensie, pensii, pensia, pensionare

SURSA FOTO: Dreamstime

Anunț de ultimă oră despre pensii. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat recent că pensionarii din România vor primi în curând pensiile recalculate. Peste 90% din decizii sunt semnate şi expediate către poştă.

Recalculare pensii 2024. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat că procesul de recalculare a pensiilor a ajuns la final, urmând ca în perioada următoare deciziile să ajungă la beneficiari.

Anunț de ultimă oră despre pensii

Simona Bucura Oprescu a explicat la România TV că este „cea mai amplă și complexă reformă pe care sistemul public de pensii pe care România a avut-o”.

În acest moment, toate pensiile sunt recalculate după aceeași formulă. Potrivit ministrului, fiecare decizie va fi notată în trei exemplare. Unul se trimite pensionarului și două rămân la dosar.

„Recalcularea este făcută toată fiindcă în acest moment finalizăm, dar am trecut de 90%, verificarea și listarea deciziilor care sunt semnate și expediate către poștă. Ținta noastră, și le mulțumesc de la Casele teritoriale de pensii.

Este cea mai amplă și complexă reformă pe care sistemul public de pensii pe care România a avut-o. Până acum doar s-au pus în aplicare efectele legii din momentul în care legea intra în vigoare.

În acest moment toate pensiile sunt recalculate după aceeași formulă. Colegii noștri au fost încadrați personal, contractual, pe perioadă determinată. Mai puțin de 1.000 de persoane, au introdus în sistem informatic, pentru prima dată în istoria României, toate datele din dosarele pensionarilor.

Finalizând reevaluarea, a fost aplicată formula, după care au verificat și au listat deciziile, pentru a finaliza partea administrativă. Listăm fiecare decizie de pensionare în trei exemplare. Unul se trimite pensionarului și două rămân la dosar”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

SURSA FOTO: Facebook

Recalcularea poate fi făcută și din oficiu

Ministrul Muncii a mai spus că recalcularea poate fi făcută și din oficiu, după 1 septembrie, pentru care beneficiarii pot duce adeverințe la Casele Teritoriale de Pensii din fiecare județ.

Există și o etapă distinctă de cea de recalculare, care va fi făcută din oficiu. De această dată, pensionarii pot aduce adeverințe și după 1 martie. Această recunoaștere a veniturilor nepermanente se calculează din oficiu.

„În momentul acesta, după cum constatați, am încercat să mai facem ceva pentru pensionari. Am făcut recalcularea și este important că pensionarii vor beneficia de drepturile pe care le au datorită la ceea ce au contribuit. Recalcularea pensiilor am terminat-o, iar din septembrie va mai fi o etapă în care recunoaștem inclusiv veniturile nepermanente pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale.

Acum vom avea și această etapă, care este o etapă distinctă de cea de recalculare, care va fi făcută din oficiu, pentru care pensionarii pot aduce adeverințe nu doar până la 1 septembrie. Pot să le aducă și după 1 martie. Această recunoaștere a veniturilor nepermanente se calculează din oficiu. În momentul acesta, în sistemul public, partea sub 2.000 de lei nu este impozitată, de la 2.000 de lei avem impozit de 10% pe venit”, a conchis ministrul.

Dosarele de recalculare pot conține greșeli

Pensionarii trebuie să fie foarte atenți la procesul de recalculare. Jumătate dintre dosare au fost analizate, iar deciziile vor fi expediate peste câteva zile. Potrivit autorităților, trei milioane de oameni ar urma să primească pensii mai mari luna viitoare.

În medie, ar fi vorba despre sume cu cinci sute de lei în plus. Totuși, autorităţile au şi un avertisment. Documentele pot conţine erori din start.

Pensionarii vor primi deciziile de recalculare de joia viitoare. După ce au primit plicul, oficialii îi sfătuiesc să citească atent documentul.

În cazul în care observă greşeli, pensionarii pot contesta în instanţă decizia de recalculare. Totuși, acest lucru trebuie realizat în termen de 45 de zile.