Exporturile UE de maşini electrice şi hibride au crescut anul trecut cu 69%. În 2021, exporturile de autoturisme hibride, fără reîncărcare din surse externe, au urcat la 22,9 miliarde de euro. În ceea ce privește exporturile de maşini integral electrice au ajuns la 12,3 miliarde de euro, iar cele de vehiculele hibride reîncărcabile au crescut la 6,8 miliarde de euro.
Valoarea totală a importurilor a crescut cu 40%, la 29 miliarde de euro, arată datele Eurostat, citate de Reuters.
Valoarea exporturilor a depăşit valoarea importurilor în 2021, după ce în 2020, valoarea importurilor a depăşit valoarea exporturilor, a arătat Eurostat.
Marea Britanie a fost cea mai importantă destinaţie pentru exporturile UE
Marea Britanie a fost cea mai importantă destinaţie pentru exporturile UE de autoturisme hibride fără reîncărcare din surse externe şi de maşini integral electrice, reprezentând 26% şi, respectiv, 28% din total, fiind urmată de Norvegia şi Statele Unite.
Vehiculele hibride reîncărcabile au fost exportate în principal în Marea Britanie, China şi SUA.
Japonia a fost piaţa de origine pentru 23% din importurile UE de autoturisme hibride fără reîncărcare din surse externe, în 2021. Pentru maşinile integral electrice, China a fost responsabilă pentru 43% din importuri, în timp ce vehiculele hibride reîncărcabile au fost în mare parte importate din Statele Unite.
Danemarca, țară europeană nepotrivită pentru deținerea unui vehicul electric
Pe de altă parte, potrivit unor informații Danemarca este una dintre cele mai nepotrivite țări europene pentru deținerea unui vehicul electric, susține un nou studiu al Uswitch – serviciul de comparare a prețurilor din Marea Britanie.
În ciuda faptului că are mai multe vehicule electrice înmatriculate decât are kilometri pătrați de teren, țara s-a clasat pe locul 29 dintre cele 33 de țări evaluate pentru compatibilitatea cu vehiculele electrice.
Islanda, Grecia, Cipru și Irlanda au completat ultimele cinci locuri. Pe primul loc s-a clasat Olanda, urmată de Croația, Slovacia, Letonia și Ungaria.
Schimbări majore pe piața auto
Pe de altă parte, pe piața auto au loc schimbări majore. Lamborghini a anunțat că pregătește o gamă hibridă până în 2024. Și Ferrari și-a dezvăluit recent planurile de transformare. Potrivit informațiilor transmise de Ferrari, 80% din producţia sa de maşini va deveni complet electrică sau hibridă până în 2030. Noul director executiv, Benedetto Vigna, a explicat că Ferrari vrea să revoluţioneze lumea cailor putere şi să producă până în 2030 modele electrice sau hibride.
Planul de lucru 2022-2026 prevede ca Ferrari sa lanseze prima sa maşină electrică în 2025. Conform planului, aproximativ 60% din producţia sa ar urma să fie modele complet electrice sau hibride până în 2026, ajungând la 80% până în 2030.