Producţia de plante oleaginoase a crescut 16,4% în 2011, ca urmare a creşterii suprafeţei cultivate cu 3,2%, cât şi a sporirii randamentelor la hectar, totalizând 2,767 milioane tone, faţă de 2,378 milioane tone în 2010, potrivit datelor furnizate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Suprafaţa totală cultivată anul trecut cu plante oleaginoase a fost de 1,455 milioane hectare, cu 45.000 de hectare mai mult decât în 2010 (1,41 milioane ha).
Potrivit datelor INS, creşteri ale producţiei s-au înregistrat la floarea soarelui (+47,6%), până la 1,864 milioane tone şi soia (+4%) – 156.000 tone. În 2011, producţia de rapiţă a scăzut cu 22,4% din cauza diminuării suprafeţei cultivate cu 29 procente, de pe care s-a obţinut o producţie de 732.000 tone.
De asemenea, producţia de leguminoase pentru boabe (mazăre, fasole) a crescut, în 2011, cu 24,6% datorită creşterii randamentului la hectar şi a suprafeţei cultivate.
Astfel, în 2011 s-au obţinut 76.000 tone de leguminoase pentru boabe, faţă de 61.000 tone în anul precedent, la o suprafaţă cultivată de 42.000 de hectare, cu 4.000 de hectare mai mult decât în 2011