Creștere surprinzătoare pentru Tesla. Acțiunile au crescut cu aproape 20%

tesla

Acțiunile producătorului Tesla au crescut surprinzător marți, cu aproape 20%, până la valoarea de 669 de dolari pe unitate. Această evoluție vine după un declin accentuat din ultima perioadă și se datorează creșterii vânzărilor în China și îmbunătățirii ratingului companiei.

Acțiunile Tesla și-au revenit marți după un declin accentuat, înregistrând o creștere de 20%. Acesta este cel mai mare avans zilnic în aproape 8 ani și vine în urma datelor care au arătat creşterea vânzărilor în China şi a îmbunătăţirii ratingului acordat companiei de către un analist, transmite Reuters, conform news.ro.

Această creştere a preţului acţiunilor, care a adăugat 100 de miliarde de dolari la capitalizarea de piaţă a Tesla, a pus capăt pierderilor consemnate de titluri în ultimele cinci zile, în contextul declinului indicelui Nasdaq, în care investitorii speriaţi de creşterea dobânzilor au abandonat acţiunile companiilor cu evaluare mare.

O acțiune s-a tranzacționat cu 669 de dolari

De asemenea, Pierre Ferragu, analist la firma New Street Research, a îmbunătăţit ratingul Tesla de la neutru la cumpără şi a mărit preţul ţintă al acţiunilor de la 578 de dolari pe unitate la 900 de dolari pe unitate.

Astfel, acţiunile Tesla au fost tranzacţionate marţi la circa 669 de dolari pe unitate. Cu toate acestea, preţul acţiunilor Tesla este mai mic cu peste 20% comparativ cu un nivel record atins în ianuarie.

Tesla a vândut în februarie 18.318 vehicule fabricate în China, în creştere de la 15.484 în ianuarie, a anunţat autoritatea CPCA din industria auto chineză.

Acțiunile Tesla, cu 70% peste nivelul de acum șase luni

După volatilitatea recentă a pieţei, acţiunile Tesla sunt cu 70% peste nivelul de acum şase luni.

Indicele Nasdaq a crescut marţi cu 3,7%, cel mai mare avans din ultime cinci luni, pe fondul scăderii randamentelor obligaţiunilor americane şi interesului investitorilor pentru acţiuni din sectorul tehnologiei, care au scăzut în ultima perioadă.

Titlurile Tesla au avut marţi cea mai mare contribuţie la avansul de 1,4% al indicelui S&P 500, în care au fost incluse în decembrie.

Tesla se numără printre cele mai populare nume din piață în acest moment. Anul trecut a fost excelent pentru producătorul de vehicule electrice, prețul acțiunilor sale crescând cu aproximativ 730%. Începutul de an a fost de asemenea promițător, acțiunile atingând noi maxime istorice la aproximativ 900 de dolari pe acțiune.