Crește vârsta de pensionare. Ministrul Muncii a făcut anunțul
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat că vârsta de pensionare pentru femei va fi ridicată treptat la 65 de ani, până în anul 2035. În plus, femeile vor putea beneficia de o reducere a vârstei de pensionare pentru fiecare copil avut.
„Vârsta de pensionare pentru doamne va crește la 65 de ani până în 2035. Astăzi în sistemul public de pensii vârsta de pensionare este la 62 de ani și trei luni. Până în 2030 trebuie să ne ducem la 63 de ani. Până în 2035 vârsta va crește eșalonat și nu va putea să depășească 65 de ani.
Am, de asemenea, o veste foarte bună pentru doamne, imediat vă spun – vârsta va crește eșalonat până în 2035 la 65 de ani, dar – pentru a nu pedepsi femeile – legea vine cu două elemente importante.
Unul – pentru fiecare copil născut avem o reducere a vârstei de pensionare cu șase luni și concediu de creștere copilului este considerat perioadă contributivă.
Cu alte cuvinte, dacă ești femeie și ai 40 de ani, și trei copii te poți pensiona la 60 de ani, având o reducere de 5 ani”, a precizat ministrul Muncii.
Cum pot românii să își calculeze singuri majorarea pensiei
Simona Bucura Oprescu a spus că potrivit legii, nicio pensie nu scade. Aceasta a explicat că dacă după recalculare valoarea pensiei este mai mică, aceasta rămâne la valoarea anterioară recalculării.
Astfel, potrivit noii legi, indiferent de momentul în care cineva a ieșit la pensie, formula utilizată pentru determinarea punctelor de contributivitate, stabilitate și valoarea punctului de pensie va conduce la un sistem echitabil.
Simona Bucura Oprescu a declarat, tot la România TV, că pensionarii pot verifica punctul G din decizie pentru a calcula punctele de stabilitate pe care le au. Potrivit ei, totalul punctelor trebuie înmulțit cu 81 de lei, având în vedere că noua lege include aspecte importante legate de contributivitate și de recunoașterea unei perioade lungi de muncă.
Ea a explicat că legea prevede că nici o pensie nu va scădea; dacă valoarea recalculată a pensiei este mai mică decât valoarea anterioară recalculării, pensia va rămâne la valoarea inițială.
Astfel, conform noii legi, indiferent de data la care a fost obținută pensia, formula utilizată pentru stabilirea punctelor de contributivitate, de stabilitate și a valorii punctului de pensie va conduce la un sistem mai echitabil.
Vin deciziile
Amintim că deciziile de recalculare a pensiilor vor ajunge la pensionari în următoarele zile, între 15 august și 31 august. Poștașii vor livra documentele personal și pensionarii vor trebui să semneze pentru primire. Dacă pensionarii nu sunt acasă în această perioadă, ei vor putea ridica deciziile de recalculare de la casele teritoriale de pensii publice.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Simona Bucura Oprescu, a subliniat că, în urma recalculării, nicio pensie nu va scădea.
În urma discuțiilor cu Poșta Română, cu reprezentanții caselor teritoriale de pensii publice și cu asociațiile de pensionari, ministrul a concluzionat că este mai eficient să se trimită toate deciziile de recalculare într-o singură expediere, înainte de 1 septembrie, decât să fie trimise individual.