Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și secretarul de stat în același minister, Andreea Moldovan, au susținut miercuri seara declarații de presă la Palatul Victoria. Cei doi au informat că să dorește creșterea capacității de testare.
Creșterea capacității de testare, una dintre prioritățile Ministerului Sănătății. Secretarul de stat Andreea Moldovan a declarat că ministerul are în prezent ca priorităţi modificarea unor indici de raportare a infecţiilor COVID şi creşterea capacităţii de testare.
„Am realizat cu toţii că ne testăm poate mai puţin decât ar fi cazul, dar, cu siguranţă, raportăm mai puţin decât e cazul în ceea ce priveşte testele pe care le avem pozitive.
Astfel încât, un focus principal acum este pe creşterea capacităţii de testare. Având un număr mai mare de teste făcute, cu siguranţă vom putea să recurgem mai uşor la indicii de evaluare a activităţii epidemiologice în ţară, a circulaţiei virusului şi a impactului pe care virusul îl are asupra populaţiei.
Astfel încât, ştiind foarte bine pe ce teren stăm, vom putea să şi interpretăm mai bine ceea ce se întâmplă în ţară”, a spus Moldovan într-o conferinţă de presă.
Creșterea capacității de testare. Indicii de raportare a infecțiilor vor fi modificați
„Alături de colegii din Institutul de Sănătate Publică, de medici epidemiologi, de medici de boli infecţioase şi de alţi medici antrenaţi în lupta anti-COVID, am discutat în ultimele zile foarte ferm vizavi de modificarea unor indici de raportare, care să ne arate fiabil stadiul în care suntem, să ne arate fiabil acum, să ne arate fiabil în dinamică şi să ne poată da o valoare predictivă a ceea ce se întâmplă.
Vom supune dezbaterii celorlalte foruri cu care colaborăm în această luptă aceşti noi indicatori, pe care sperăm cât de repede să vi-i putem prezenta”, a explicat secretarul de stat.
Andreea Moldovan a subliniat că este important ca numărul de teste să fie majorat pentru a cunoaște incidența reală a coronavirusului.
„În acelaşi timp, în paralel cu modificarea acestor parametri de raportare, dorim şi suntem conştienţi, la fel şi dumneavoastră, că este absolut important şi esenţial să creştem capacitatea de testare.
Pentru că avem nevoie de mai multe teste făcute, astfel încât să ştim incidenţa reală în ţară a infecţiei COVID.
În condiţiile în care în toate ţările europene, şi nu numai, numărul cazurilor de infecţie COVID creşte alarmant, în condiţiile în care noile tulpini, nu numai cea din Marea Britanie, ci şi cea din Africa de Sud sau cea din Brazilia, încep să fie circulante, în condiţiile în care ţările adoptă măsuri absolut suplimentare faţă de cele cu care au pornit în urmă cu câteva luni, ne obligă şi pe noi să fim cu garda sus, să nu lăsăm nivelul de atenţie mai jos şi să ştim exact ce avem de făcut”, a mai spus Moldovan.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea