Această nouă ediție a sondajului trimestrial despre comportamentul consumatorilor la nivel global, realizat în februarie 2022, pe un eșantion de 18.000 de persoane, a evidențiat că 52% dintre respondenți spun că creșterea costurilor bunurilor și serviciilor le afectează deciziile și capacitatea de cumpărare.
Cum era de așteptat, cei care resimt cel mai acut acest impact sunt persoanele cu venituri mici (62%), însă rezultatele sondajului arată că și persoanele cu venituri medii (48%) și cele cu venituri mari (42%) resimt, de asemenea, presiunea costurilor.
Piețele emergente sunt cel mai puternic afectate, 62% dintre respondenți menționând că alegerile lor de consum sunt determinate de prețurile accesibile (77% în Africa de Sud, 64% în India, 63% în Brazilia, 42% în China), în comparație cu 45% dintre respondenții din piețele dezvoltate (50% în SUA, 52% în Canada, 42% în Marea Britanie, 40% în Franța).
Consumatorii își limitează pe mai departe consumul
Potențiala creștere a prețurilor și anticiparea unor noi variante de COVID-19 îi determină pe consumatori să își limiteze pe mai departe consumul, să opteze pentru alternative mai ieftine și să cumpere mai puține produse neesențiale. Printre principalele articole pentru care respondenții spun că vor cheltui mai puțin se numără îmbrăcămintea (38%), cosmeticele și produsele de înfrumusețare (35%) și alcoolul (30%). Mulți caută deja alternative mai ieftine pentru alimentele proaspete (20%) și alimentele ambalate (19%).
Cristian Cârstoiu, Partener, Consultanţă,EY România: „Având în vedere că se așteaptă un consum mai mic din partea consumatorilor și faptul că ei se vor concentra pe produse cu marje mai mici, retailerii vor acționa în mod inevitabil pentru a-și proteja propria marjă. Acest lucru se poate traduce prin diverse inițiative în funcție de nivelul de maturitate și de strategia fiecărui jucător, de la măsuri de reducere a costurilor în lanțul lor de aprovizionare și de reducere a stocurilor, până la măsuri mai drastice, cum ar fi optimizarea prezenței lor fizice și creșterea suplimentară a prețului final pentru consumatori.”
Două treimi dintre români își doresc să economisească mai mult în viitor
Incertitudinea privind gestionarea costurilor de trai în creștere îi determină pe aproape două treimi (60%) dintre respondenți să-și dorească să economisească mai mult în viitor, iar 39% dintre ei spun că au deja ca obiectiv să economisească, mai degrabă decât să cheltuiască. Cei mai economi sunt cei din Africa de Sud (56%), Indonezia (54%) și din Mexic, Brazilia și Argentina (toate cu 51%).
Cheltuielile determinate mai degrabă de experiențe, decât de bunuri
Consumatorii caută experiențe mai mult ca niciodată. Ei spun că doresc să recupereze timpul pierdut și caută să evadeze de sub presiunile lumii post-COVID-19. Un procent de 45% dintre ei spun că intenționează să trăiască mai mult în prezent.
Cinci direcții majore pentru a-și aloca prioritar cheltuielile
Studiul le propune respondenților cinci direcții majore către care ar opta să își aloce prioritar cheltuielile: „planeta mai întâi”, „accesibilitatea mai întâi”, „experiența mai întâi”, „sănătatea mai întâi” și „societatea mai întâi”. Dintre acestea, „experiența” a înregistrat cea mai mare creștere, dublându-și importanța pentru consumatori comparativ cu anul 2020 și clasându-se acum ca a treia prioritate de alocare a cheltuielilor, în condițiile în care, la începutul pandemiei, ocupa ultima poziție.
Alocarea prioritară a cheltuielilor pentru experiențe este acum aleasă de cel mai mare segment de respondenți în SUA (24%), Franța (26%), India (31%) și Thailanda (32%). Cei mai puțini care aleg această opțiune sunt respondenții din Finlanda (13%), Australia (15%) și Noua Zeelandă (10%).
42% dintre respondenți plănuiesc să cheltuiască mai mulți bani pe experiențe în următorul an. Cu toate acestea, 39% sunt mai puțin înclinați să se implice în experiențe în afara casei lor, așteptarea lor fiind ca experiența să vină la ei. Clienții care se aventurează în afară cer mai mult de la magazinele fizice, peste o treime (36%) plănuind să viziteze doar magazinele care le oferă o experiență deosebită.
Consumatori ghidați de sustenabilitate și valori
Atunci când vine vorba de decizia de cumpărare, pentru al doilea trimestru consecutiv, majoritatea respondenților (26%) spun că planeta este pe primul loc, înaintea accesibilității (24%) și a experienței (20%). Acest aspect este deosebit de evident în China și Brazilia, unde decizia de cumpărare a 32% dintre respondenții este determinată de impactul asupra planetei.
Consumatorii aleg să facă achiziții mai sustenabile, făcând tot ce pot pentru a conserva mediul înconjurător. 56% dintre ei declară că vor acorda mai multă atenție impactului de mediu al achizițiilor lor și 52% se angajează să acorde mai multă atenție impactului social. 42% spun că vor cumpăra numai de la branduri care se aliniază cu propriile lor valori – un punct de vedere susținut într-un procent egal, de 48%, de consumatorii din generația Z și de cei din generația Millennials.