Deficitul de cont curent al balanței de plăți externe s-a micșorat de la 2,5 miliarde de euro în ianuarie - iunie 2016, la 2,16 miliarde în ianuarie - iulie.
Cu alte cuvinte, nu mai e de 7 ori mai mare față de perioada similară a anului trecut, ci doar de trei. Și sigur că atunci când discutăm de o ajustare ne uităm instantaneu pe balanța serviciilor, însă, și la veniturile primare. Dar oricum ar fi, deficitul extern a crescut semnificativ, e triplu față de cel din intervalul corespunzător al lui 2015, care să fie cauza? Toată lumea arată către scăderea TVA, deși măsura a stimulat vizibil economisirea şi a redus supraîndatorarea populaţiei, pentru că reacția naturală a menajelor e ca mai întâi să scape – pe baza venitului disponibil – de datorii și abia apoi să consume. Deci, decizia de relaxare fiscală a fost bună, chiar dacă nu mai recunosc asta nici măcar inițiatorii. Mai ales că avem un guvern responsabil, ce manevrează cu mare atenție bugetul. Ține sub control deficitul structural și-l utilizează pe cel ciclic doar pentru cofinanțarea proiectelor cu bani europeni. Astfel că deficitul bugetar s-a redus de la 0,51% din PIB la 6 luni, la 0,23% la 7 luni. Dacă executivul ar fi și transparent, și ar admite că scăderea TVA a fost o inițiativă pozitivă, ar fi perfect…
E evident, însă, că micșorarea TVA ar fi trebuit să fie însoțită de măsuri de stimulare a ofertei interne. Adică, dacă pe piețele agroalimentare mărfurile sunt mai ieftine decât la hipermarket e limpede că dependența de importuri are legătură și cu faptul că nu-s integrați producătorii mici, ce vând din fața porții. Oare-i chiar atât de greu de făcut un lanț de distribuție? Nu e, dar mereu trebuie să ne luăm după câte cineva şi să “francizăm” ceea ce a făcut acela. Oamenii de marketing se ocupă să “exploateze” taxa de raft în loc să eficientizeze vânzările. Mărfurile pot intra la preţuri mici, însă marketingul are grijă să se vândă mai mereu la preţuri în creştere. Și, din păcate, preţurile mari transferă consumul în sfera neînregistrată, ceea ce face ca în economia la vedere să aibă loc o micşorare a vânzărilor superioară efectului de scumpire, ceea ce duce inflaţia în zona negativă. Iar în acestă situaţie e musai să se schimbe paradigma, de la a vinde puţin şi scump, la a comercializa volume mari de bunuri, la preţuri rezonabile.
Da, numai că până atunci, până când măsurile de încurajare a ofertei interne devin efective, politica monetară are posibilitatea să-i ofere economiei un răgaz. Soldul extern poate fi interpretat ca o balanță curentă a bunurilor, serviciilor, veniturilor și transferurilor, dar și a diferenței dintre economisiri și investiții ori a sumei dintre soldul sectorului neguvernamental și al celui guvernamental. Și ca dovadă că e adevărat ceea ce zic, înjumătățirea deficitului bugetar – în iulie, față de iunie – a dus la reducerea celui de cont curent. Dar mai important este că deficitul extern e considerat și o formă amânată de inflație. De aceea, înainte ca măsurile de stimulare a ofertei agregate să prindă contur, poate că ar trebui ca dobânda-cheie să avanseze cu un sfert de procent, pentru a acționa mai mult în sensul încurajării economisirii și al micșorării unui deficit extern ce s-a triplat. Acesta ar fi un exemplu de reacție proactivă, cu rol anticiclic.