Creşterea economică a Japoniei i-a surprins pe analişti

Economia japoneză a crescut într-un ritm mai rapid în primul trimestru din 2010 decât s-a estimat iniţial, pe măsură ce exporturile robuste au stimulat companiile şi consumatorii să-şi majoreze cheltuielile, transmite AP.Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat în primul trimestru o creştere reală de cinci procente în ritm anual faţă de estimarea preliminară de 4,9 procente comparativ cu perioada similară din 2009. Aceste cifre arată că economia niponă, a doua economie mond

Economia japoneză a crescut într-un ritm mai rapid în primul trimestru din 2010 decât s-a estimat iniţial, pe măsură ce exporturile robuste au stimulat companiile şi consumatorii să-şi majoreze cheltuielile, transmite AP.

Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat în primul trimestru o creştere reală de cinci procente în ritm anual faţă de estimarea preliminară de 4,9 procente comparativ cu perioada similară din 2009. Aceste cifre arată că economia niponă, a doua economie mondială, a înregistrat al patrulea trimestru consecutiv de creştere, după ce în perioada cuprinsă între primăvara lui 2008 şi primăvara lui 2009 a înregistrat cea mai gravă recesiune de după 1945.

Revizuirea în creştere a evoluţiei economiei nipone i-a surprins pe analişti, care estimau o revizuire în scădere, şi subliniază soliditatea redresării Japoniei.

Comparativ cu trimestrul patru din 2009, Produsul Intern Brut al Japoniei a înregistrat o creştere de 1,2 la sută în perioada ianuarie-martie 2010, neschimbat faţă de estimarea preliminară din luna mai.

Atât cererea internă cât şi cererea externă au contribuit la creşterea PIB pe măsură ce exporturile au continuat să crească pe fondul relansării economiei globale, în timp ce cheltuielile consumatorilor au crescut în urma stimulentelor guvernamentale pentru achiziţia de echipamente electrocasnice eficiente şi autovehicule ecologice.

Cheltuielile de consum, responsabile pentru aproximativ 60 de procente din PIB-ul Japoniei, au înregistrat o creştere reală de 0,3 procente comparativ cu perioada octombrie-decembrie 2009, al patrulea trimestru consecutiv de creştere. Investiţiile companiilor au crescut şi ele cu 0,6 procente.

În pofida creşterii economice accelerate înregistrată în perioada ianuarie-martie 2010, care corespunde ultimului trimestru al exerciţiului fiscal încheiat la 31 martie 2010, pe ansamblul anului fiscal 2009 economia japoneză a înregistrat un declin de 1,9 procente comparativ cu exerciţiul precedent, acesta fiind al doilea an consecutiv de declin.

SURSA: Agerpres