Datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că în 2016 valoarea totală a importurilor României a fost de 67,3 miliarde de euro, din care 8,7% (5,8 miliarde de euro) au reprezentat importurile de produse alimentare, băuturi şi tutun, potrivit Mediafax. Iar valoarea totală a exporturilor României a fost de 57,3 miliarde de euro, din care 8,4% (4,8 miliarde de euro) au reprezentat exporturile de produse alimentare, băuturi şi tutun. Raportând importurile alimentare de 5,8 miliarde de euro la exporturile de 4,8 miliarde de euro realizate anul trecut, a rezultat un deficit comercial la capitolul alimente de un miliard de euro – şi acesta este un record al perioadei postdecembriste.

Tot din statisticile oficiale poate fi extrasă şi explicaţia pentru aceste recorduri: producţia industrială a fost net depăşită de crerea internă de consum.

Astfel, producţia industriei alimentare autohtone a crescut, în 2016, cu doar 2,7% faţă de 2015, în timp ce vânzările de produse alimentare au crescut de cinci ori mai mult, respectiv cu 15,2%. Numai în cazul laptelui, importurile au crescut cu aproximativ 25%, achiziţiile de peste graniţă ajungând la o pondere maximă istorică de 45% din consumul naţional. Concret, la un consum de lapte de 276.359 de tone, importurile au însumat 126.151 de tone în 2016 – an în care mai multe ferme locale s-au închis ori şi-au restrâns activitatea, iar la nivelul procesatorilor au avut loc cele mai intense fuziuni şi achiziţii.

 

Per total, importurile de produse agroalimentare au însumat 5,8 miliarde de euro în 2016, după ce în 2015 fuseseră de 5,3 miliarde de euro, iar în 2014 fuseseră de 4,5 miliarde de euro.

În aceşti ultimi ani, România a consemnat încă un fenomen inedit, care a impulsionat importurile de alimente: necesarul de consum al familiilor din micile gospodării rurale a depăşit producţia din propria grădină chiar şi la tradiţionalele fructe, legume şi alte produse agricole, astfel că ţăranii au ajuns să le cumpere tot de la retaileri, pe lângă alimentele de bază. Iar retailerii se aprovizionează cu precădere din import.

„Orice gospodărie care administrează mai puţin de trei hectare de pământ ajunge inevitabil aici, pentru că pe o suprafaţă mai mică nu poţi obţine decât culturi forţate. Şansa acestor gospodării ar fi solariile şi verdeţurile. În plus, în mediul rural s-a încetăţenit şi un anumit comportament, oamenilor le place să arate că au bani şi că vin de la oraş cu sacoşele pline“, a explicat pentru MEDIAFAX Costel Olteanu, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat, federaţie relevantă pentru setorul agricol.

La toate aceste cauze am putea adăuga şi creşterea continuă a salariilor mici, câştigate cu precădere de angajaţii din mediul rural. Avem, astfel, reţeta aproape completă a importurilor de mâncare accelerate chiar şi de ţăranii care ar trebui să fie, de fapt, susţinătorii producţiei agricole autohtone. Deocamdată, sunt zone întregi din ţară neacoperite de reţelele mari de retail, din cauza drumurilor proaste, investiţiilor reduse în logistica necesară şi, nu în ultimul rând, concurenţei acerbe făcute, încă, de micii comercianţi. Aceştia au încă un cuvânt greu de spus pentru că, dincolo de proximitate, oferă servicii pe care supermarketurile nu le pot asigura, cum ar fi plata la salariu sau pensie, cunoscută sub numele de plată pe caiet. Chiar şi aşa, comerţul tradiţional începe să piardă teren încet, dar sigur.