Creșterea economică înregistrată în trimestrul al doilea de zona euro a fost mai puternică decât se estima anterior

robor economie inflatie fiscalitate

SURSA FOTO: Dreamstime

Datele înregistrate de oficial european de statistică arată că zona euro şi UE au avut o creștere economică mai puternică decât se estima anterior, în contextul în care cheltuielile de consum ale gospodăriilor şi-au revenit după mai multe luni de stagnare.

Creșterea economică înregistrată în trimestrul al doilea de zona euro a fost mai puternică decât se estima anterior

Produsul Intern Brut al celor 19 state care au trecut la moneda euro a crescut cu 0,8% în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru şi cu 4,1% în ritm anual, potrivit datelor revizuite publicate miercuri de oficial european de statistică (Eurostat).

În estimarea iniţială publicată luna trecută, Eurostat a informat că economia zonei euro a înregistrat o creştere de 0,6% de la un trimestru la altul şi un avans anual de 3,9%, conform reuters.com

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană în ansamblu, datele revizuite arată că Produsul Intern Brut a crescut cu 0,7% de la un trimestru la altul şi cu 4,2% în ritm anual. Comparativ, la mijlocul lunii august datele Eurostat arătau că PIB-ul UE a înregistrat un avans de 0,6% de la un trimestru la altul şi unul de 4% în ritm anual.

Cel mai semnificativ avans al economiei a fost înregistrat în Ţările de Jos (2,6%) şi România

Eurostat a confirmat miercuri că, în rândul statelor membre UE, cel mai semnificativ avans al economiei în trimestrul II din 2022, comparativ cu precedentele trei luni, a fost înregistrat în Ţările de Jos (2,6%) şi România (2,1%).

Separat, Eurostat a anunţat că numărul persoanelor ocupate a crescut cu 0,4% atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru. Cu toate acestea, România se numără printre ţările membre UE unde gradul de ocupare a scăzut în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru, cu un declin de 0,5%, alături de Spania (minus 1,1%), Portugalia (minus 0,7%) şi Estonia (minus 0,6%).

Deşi aceste cifre sugerează că economia zonei euro a înregistrat performanţe mai bune decât se preconiza în perioada aprilie-iunie, regiunea se confruntă în prezent cu o creştere explozivă a costurilor cu energia şi posibile întreruperi în aprovizionare din cauza războiului din Ucraina. Analiştii se tem că blocul comunitar este în pragul unei recesiuni, în condiţiile în care sondajele arată că uzinele au început să îşi reducă activitatea, iar puterea de consum a consumatorilor se deteriorează.