Indicatorul compozit CLI, calculat de OECD pentru cele 34 de state membre ale organizaţiei, a scăzut în august la 99,9 puncte, de la 100 de puncte în iulie. Indicatorul sugerează că ritmul de creştere a economiei zonei euro rămâne stabil, la 100,7 puncte, iar creşterea accelerează în Franţa (100,8 puncte) şi Italia (101 puncte), dar se menţine stabilă în Germania (100 puncte).
În China, indicatorul a scăzut în august la 97,2 puncte, de la 97,6 puncte în iulie, în timp ce în SUA s-a redus de la 99,5 la 99,2 puncte, iar în Japonia de la 99,9 puncte la 99,8 puncte. În Marea Britanie, indicatorul a ajuns la 99,5 puncte, de la 99,7 puncte
În iunie, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a înrăutăţit estimarea privind creşterea economiei mondiale, apreciind că investiţiile rămân reduse, iar riscurile legate de posibilul faliment al Greciei afectează încrederea. Declinul preţului la ţiţei şi măsurile de relaxare monetare adoptate de principalele bănci centrale vor sprijini o redresare graduală. De asemenea, aprecierea dolarului face mai ieftine exporturile altor state, se arată în raportul organizaţiei.
Economia mondială va înregistra anul acesta un avans de 3,1%, faţă de de 3,7% estimat în noiembrie, dar anul viitor creşterea va accelera la 3,8%, a previzionat OECD. În 2014, PIB-ul global a înregistrat o expansiune de 3,3%.
Marţi, FMI şi-a redus estimările privind creşterea economiei mondiale în acest an şi anul viitor, atrăgând atenţia asupra riscurilor crescute legate de încetinirea economiei chineze şi a altor mari state emergente. Conform celor mai recente estimări ale FMI, Produsul Intern Brut mondial ar urma să urce cu 3,1% în acest an şi cu 3,6% în 2016, cu 0,2 puncte procentuale mai puţin decât estima în luna iulie a acestui an.
Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 34 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.
SURSA: Agerpres