Conform datelor preliminare publicate miercuri de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), PIB-ul Regatului Unit a crescut în perioada aprilie – iunie 2016 cu 2,2%, comparativ cu trimestrul doi din 2015. Incertitudinile înainte de referendum par să fie limitate, a estimat ONS.
În ritm trimestrial, economia britanică a înregistrat un avans de 0,6% în perioada aprilie – iunie 2016, faţă de o creştere de 0,4% în primul trimestru din acest an.
Producţia industrială a crescut cu 2,1% în trimestrul doi din 2016, cel mai semnificativ avans din 1999, a apreciat analistul Neil Wilson, de la ETX Capital.
În schimb, serviciile, care reprezintă peste 75% din PIB-ul Marii Britanii, au înregistrat un avans de 0,5% în în perioada aprilie – iunie 2016, în timp ce sectorul construcţiilor şi agricultura au scăzut cu 0,4% şi, respectiv 1%.
Economia Marii Britanii ar putea intra în recesiune anul viitor, în urma votului pentru ieşirea ţării din UE, a avertizat săptămâna trecută Comisia Europeană (CE), în prima sa evaluare a impactului economic al Brexitului.
Regatul Unit se va confrunta cu o încetinire semnificativă care va limita creşterea PIB-ului la 10,3 – 1,6% anul acesta, faţă de un avans de 1,8% estimat anterior de Comisia Europeană. Anul viitor, în cel mai defavorabil scenariu, Marea Britanie ar putea intra în recesiune, cu un declin al PIB-ului de 0,3%.
În cel mai optimist scenariu, economia britanică va creşte cu 1,1% în 2017, mult sub nivelul de 1,9% previzionat anterior de CE.
Referendumul din 23 iunie nu va afecta doar Regatul Unit ci şi restul economiei europene, prin câteva canale de transmisie, în special incertitudinile, investiţiile, comerţul şi migraţia, a avertizat Comisia Europeană.
Marea Britanie nu face parte din zona euro dar, fiind una din cele mai mari economii din UE, este un important partener comercial. Rezultatul referendumului din Marea Britanie a sporit volatilitatea de pe pieţele financiare şi a dus la o depreciere semnificativă a lirei sterline.
În 2013 şi 2014, economia britanică a înregistrat cel mai rapid ritm de creştere din rândul statelor G7 (principalele şapte state industrializate din lume).
Agerpres