Chiar dacă cererea globală solidă ar putea stimula exporturile Chinei, aceasta nu va fi suficientă pentru a contracara impactul încetinirii investiţiilor în sectorul imobiliar, se arată în acest raport publicat pe pagina de Internet a Băncii centrale a Chinei. Potrivit acestui raport, exporturile Chinei ar putea creşte cu 6,9% în 2015, în creştere faţă de avansul de 6,1% din acest an, în timp ce importurile vor înregistra anul viitor o creştere accelerată de 5,1%, după un avans de 1,9% în acest an.
De asemenea, Banca centrală a Chinei estimează că creşterea investiţiilor fixe ar putea încetini până la 12,8% în 2015 după o creştere de 15,5% în 2014, în timp ce creşterea vânzărilor cu amănuntul ar putea urca până la 12,2% după o creştere de 12%. În schimb, creşterea preţurilor de consum ar urma să crească uşor până la 2,2% în 2015, de la 2,0% în acest an, prognozează Banca centrală a Chinei.
În trimestrul al treilea al acestui an ritmul de creştere al economiei chineze a încetinit până la 7,3%, iar cele mai recente date statistice privind producţia industrială şi investiţiile pe luna noiembrie sugerează că pe ansamblul acestui an economia chineză va rata ţinta de creştere de 7,5% fixată de autorităţile de la Beijing, urmând ca 2014 să fie anul în care China va înregistra cea mai slabă creşterea economică din ultimii 24 de ani.
La rândul lor, economiştii care consiliază guvernul de la Beijing i-au recomandat acestuia să reducă ţinta de creştere economică pentru 2015 până la aproximativ şapte procente.
AGERPRES