Neonorarea unor contracte pe piaţa de energie, coroborată cu o creştere masivă a preţurilor electricităţii, este de natură să afecteze alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici şi a celor non-casnici beneficiari ai serviciului universal, se arată într-un comunicat al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
"ACUE apreciază şi susţine demersul autorităţilor competente de a analiza situaţia actuală a pieţelor centralizate de energie şi a modului în care s-au derulat, în ultima perioadă, tranzacţiile pe aceste platforme", se arată în comunicat.
Potrivit oficialilor ACUE, majorările excesive şi repetate ale preţurilor energiei electrice tranzacţionate pe pieţele centralizate, precum şi numeroasele notificări de denunţare a contractelor de furnizare încheiate prin platformele centralizate, afectează atât operatorii de distribuţie, cât şi furnizorii de ultimă instanţă.
De aceea, membrii ACUE consideră că analiza autorităţilor cu privire la modul de funcţionare a pieţelor de energie electrică trebuie derulată cu celeritate şi trebuie să includă, pe lângă tranzacţiile realizate pe acestea, şi o analiză a capacităţilor de producţie disponibile, precum şi privind activitatea furnizorilor care au denunţat contracte în această perioadă.
"Neonorarea contractelor, coroborată cu o creştere masivă a preţurilor energiei electrice tranzacţionate pe Piaţă pentru Ziua Următoare (PZU) şi Piaţă de Echilibrare (PE), este de natură să afecteze alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici şi a celor non-casnici beneficiari ai serviciului universal. Membrii ACUE vor lua toate măsurile pentru diminuarea impactului asupra consumatorilor, generat de situaţia actuală, şi apreciază că sunt necesare acţiuni urgente pentru identificarea unor măsuri de prevenire a repetării unor situaţii similare astfel încât consumatorii să poată să beneficieze în continuare de energie la preţuri rezonabile şi predictibile", se mai arată în comunicat.
Federaţia ACUE îşi exprimă disponibilitatea de a contribui la analiză modului de funcţionare a pieţei şi la identificarea măsurilor de prevenire a unor astfel de situaţii.
Şi Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) a solicitat, luni, Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) să urgenteze analiza privind cauza preţurilor istorice de pe bursă şi să anunţe public dacă au existat distorsiuni şi vinovaţi, potrivit unui comunicat de presă.
AFEER consideră că este necesară realizarea unei analize de către ANRE pentru a identifica dacă au existat distorsiuni create în mod voit de către anumiţi participanţi la piaţă de energie – traderi, furnizori, producători.
AFEER apreciază că este necesar să se analizeze motivele pentru care pe Piaţa pentru Ziua Următoare, piaţa spot, oferta este, în multe intervale orare, cu 1.500 – 2.000 MW sub cerere, deşi există resurse care acoperă consumul în piaţa de echilibrare.
Preţurile pe piaţa spot a bursei de energie OPCOM au ajuns în aceste zile la recorduri istorice de peste 600 lei pe MWh, de două ori mai mari decât în primele zile ale acestui an. Pentru ziua de miercuri, 1 februarie 2017, energia se tranzacţionează chiar şi cu 680 de lei pe MWh, pentru orele 18:00 – 19:00, acest nivel fiind unul record.
Pentru ziua de joi, 2 februarie, preţurile înregistrează uşoare scăderi, maximele de preţ fiind de 657 de lei pe MWh, pentru ora 9:00.
Luni, reprezentanţii ANRE au declarat că analizează două tranzacţii suspecte încheiate pe OPCOM şi, ulterior, au precizat că au extins ancheta la mai multe tranzacţii, deoarece preţurile au urcat foarte mult faţă de luna decembrie a anului trecut.
România a înregistrat în zilele de 15 şi 23 ianuarie 2017 cel mai mare preţ al energiei din Europa, ajungând la 74,92 de euro pe MWh, respectiv 96,52 de euro pe MWh, potrivit datelor de pe site-ul bursei de energie OPCOM, operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale din România.
Cel mai mare preţ în această lună din Europa s-a înregistrat în Ungaria, respectiv 300 de euro pe MWh.
Din datele de pe site-ul OPCOM mai reiese că preţul mare de pe piaţa spot a bursei de energie OPCOM nu este cauzat de un deficit de energie, deoarece pe platformele la termen ale OPCOM s-a tranzacţionat pentru luna ianuarie o cantitate de energie de 6,8 TWh, mai mare decât consumul ţării, estimat la maximum 6 TWh pentru această lună. În plus, pe piaţa spot se mai tranzacţionează o altă cantitate de 3,4 TWh.
Pe pieţele la termen, preţul pentru luna ianuarie 2017 este de 168 de lei pe MWh.
Unii furnizori de energie au ajuns să denunţe unilateral contractele pe care le au, pentru a profita de preţurile-record care se înregistrează în această perioadă pe bursă, a precizat, luni, Enel. Aceşti furnizori preferă să plătească penalităţile prevăzute în contractele pe care le denunţă, mergând apoi să vândă energia cu preţ dublu sau chiar triplu pe piaţa spot.
SURSA: Agerpres