Premierul desemnat, Ludovic Orban, l-a propus pe Florin Cîțu ca ministru al Finanțelor. Chiar dacă acesta din urmă a primit aviz negativ din partea comisiilor parlamentare nu va fi retras din cursă. Mai mult, Cîțu a dezvăluit că nu ia în calcul amânarea calendarului de mărire a pensiilor în 2020, prevăzut de Legea pensiilor promovată de PSD. Legea prevede o creștere de 40% a pensiilor în septembrie 2020.
”Deocamdată nu luăm în calcul acest scenariu. Noi am luat de bună ce a spus ministrul finanțelor publice și ce au spus toți cei de la PSD, că sunt bani de pensii și salarii. Dacă nu sunt, vom vedea când vom ajunge acolo, dar ei spun că sunt bani de pensii și salarii, deci nu avem de ce să ne uităm la acest scenariu”, a spus Florin Cîțu la Digi 24.
”Noi am luat de bună ce a spus PSD, că sunt bani pentru pensii și salarii. N-o să dăm vești proaste populației”, a mai spus ministrul propus la Finanțe.
Întrebat cum are de gând să echilibreze bugetul dacă nu se umblă la pensii și salarii, ministrul propus pentru finanțe a explicat că în bugetul din 2019 sunt 21 de miliarde de lei care pleacă de la bugetul de stat către companiile de stat, în condițiile în care acestea ar trebui să se finanțeze 100 la 100 din venituri proprii. „Aici este o ciudățenie. Trebuie să ne uităm cum de ajung acești bani la aceste companii. În același timp, vorbim de fonduri europene, care vor avea importanță în construirea viitorului buget”.