Majorarea pensiilor nu compensează pierderea puterii de cumpărare
Începând cu ianuarie 2024, pensiile vor fi indexate cu 13,8%, în concordanță cu rata inflației. Aceasta înseamnă, pentru o pensie medie de 1.785 lei, un plus de aproximativ 246 de lei pe lună. Cu toate acestea, majorarea nu compensează integral pierderea puterii de cumpărare a pensionarilor.
Inflația din 2022, estimată la 16,7%, și previziunile pentru 2023, care se apropie de 10%, au erodat semnificativ veniturile pensionarilor.
În acest context, analistul economic Cristian Păun subliniază că majorarea pensiilor este insuficientă și că pensionarii au pierdut aproximativ un sfert din puterea lor de cumpărare.
„În primul rând, aceste majorări, dacă ne referim la pensii, sunt absolut normale și din punctul meu de vedere sunt oarecum insuficiente, pentru că rata inflației a fost într-adevăr de vreo 16,7% (…)
Deci pensionarii au pierdut undeva la un sfert din puterea lor de cumpărare și fără această majorare de la 1 ianuarie, mie mi se pare că li se face o foarte mare nedreptate.”, a spus acesta la Antena 3 CNN.
Cristian Păun spune că românii nu trebuie să se limiteze la salariul minim
De asemenea, deși majorarea salariului minim este o măsură populară, Păun atrage atenția asupra necesității ca aceasta să reflecte realitățile economice și să nu fie folosită ca instrument politic.
Analistul propune ca majorările salariale să fie negociate sectorial, ținând cont de productivitatea muncii în fiecare domeniu. În plus, Păun recomandă ca angajații să se străduiască să nu se limiteze la salariul minim, prin educație și specializare.
Cristian Păun consideră educația și specializarea drept soluții cheie pentru angajați în vederea creșterii veniturilor lor. Acesta spune că „tot ce trebuie să înțeleagă românii – și cei care sunt angajați și românii care sunt angajatori, patroni – este că trebuie să facă tot posibilul să nu fie plătiți cu salariul minim”.
„Până la urmă, salariul tău este plătit de ceea ce produci tu și atunci tu trebuie să faci eforturi să te educi, să te specializezi, să ai poate un al doilea job, să încerci pe cât posibil să nu te limitezi la acest salariu minim și asta înseamnă foarte multe, inclusiv pe zona de antreprenoriat, pe zona patronatelor și pe zona guvernării”, mai spune Păun.
Creșterea din pix este iluzorie
Analistul punctează că atragerea de noi investitori și stimularea antreprenoriatului sunt esențiale pentru creșterea economică sănătoasă și majorarea salariilor.
Cristian Păun spune că „economia trebuie să înflorească și trebuie să aducem investitori noi în economia românească care să se bată pe cei care sunt angajați în economia reală. Doar așa putem crește sănătos salariile”.
El consideră că „această creștere din pix este iluzorie”, în contextul în care Guvernul se apucă să crească cum vrea salariul minim.
„Nu e în regulă să faci asta, salariul fiind un preț al pieței muncii, rezultatul cererii și al ofertei de muncă din piață”, a mai spus Cristian Păun.