"Acum, Comisia Europeană analizează proiectele respective şi va formula un punct de vedere, care nu s-a formulat încă. Înţeleg că va avea loc o dezbatere parlamentară, ceea ce este foarte bine, dar şi o discuţie aprofundată cu instituţiile din sistem, în primul rând cu Consiliul Superior al Magistraturii şi acesta este un lucru bun. Comisia Europeană ar vrea un dialog mai strâns. La prima întâlnire a primului ministru Tudose a venit şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a fost şi ministrul Justiţiei (Tudorel Toader n.r.) şi au stabilit să aibă un dialog permanent pe această cale. În opinia mea, odată cu efortul de a trage bani europeni şi de a promova proiecte care duc la dezvoltarea economică şi socială, România trebuie să consolideze justiţia, statul de drept, valorile europene", a precizat Creţu.
Întrebată dacă anul 2019 va prinde România cu mecanismul de cooperare şi verificare (MCV), Creţu a spus că "nimeni nu îşi doreşte acest lucru", precizând însă că numai de autorităţile române depinde ridicarea MCV-ului
"Eu sper că acea echipa de valoare a MCV-ului să vină cu rezultate pozitive. De autorităţile române depinde ridicarea MCV-ului. Ar fi foarte trist, cred, ca România să fie prima ţară care va avea preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi să aibă acest mecanism de cooperare şi verificare. (…) Cred că deschiderea şi dezbaterea sunt singurele căi în tratarea acestor probleme importante, sensibile, dar nu este domeniul meu ca să mă pronunţ. Eu ştiu doar că este nevoie de o cooperare permanentă şi este important să se respecte legislaţia şi deciziile Curţii Constituţionale, iar modul în care se întâmplă schimbări, trebuie foarte bine explicat şi comunicat ulterior. (…) Calea de urmat este deschiderea, dialogul, explicaţia şi atenţia de a fi în acord cu cerinţele şi valorile UE", a spus comisarul european.
În ceea ce priveşte modul în care arată România, raportată la nivelul 2019 când va prelua presedinţia Consiliului UE, dar va fi şi anul Brexit, Creţu a susţinut că pentru România este un test foarte important, pentru care ar trebui făcute deja simulări. În privinţa bugetului alocat domeniului pe care îl coordonează, pe fondul Brexit, comisarul susţine că acesta va scădea cu circa 10-12%.
"Mă îngrijorează faptul că bugetul pe ansamblu al UE va scădea în ceea ce priveşte politica pe care o coordonez, iar estimările noastre sunt că sumele vor scădea între 10-12%. Într-adevăr, negocierile cu Marea Britanie nu merg bine. În Marea Britanie este o propagandă legată de "factura de divorţ" şi de pedeapsa pe care UE vrea sa o dea. Nu este vorba de aşa ceva. Este vorba de fapt de obligaţiile Marii Britanii, pentru că ei au fost în Consiliu atunci când au votat sumele pentru fiecare ţară în parte . Ei sunt adepţii ideii că în martie 2019, dacă vor ieşi din UE, a doua zi să nu îşi mai plătească contribuţia la bugetul UE. Noi considerăm că trebuie să îşi plătească contribuţia până în 2023, pentru că dacă nu vor face, nu ne vor lovi pe noi, cum spun ei, " birocraţii de la Bruxelles", ci vor lovi în statele cele mai puţin dezvoltate, în aceste regiuni mai puţin dezvoltate, pentru că ele au cele mai multe proiecte, vor trebui să suplinească acest procent de 10-12% din bani naţionali. Vă daţi seama în ce situaţie ingrată aş fi eu să mă duc din sat în sat şi să spun: 'ne-am angajat să vă dăm, dar nu mai avem pentru că Marea Britanie nu mai contribuie', a adăugat Creţu.
În opinia comisarului european, România va avea un test foarte important de trecut odată cu preluarea preşedinţiei Consiliului UE în anul 2019.
"Dl. Victor Negrescu (ministrul delegat pentru Afaceri Europene n.r.) m-a asigurat azi la Guvern că se fac deja simulări, pentru că această preşedinţie, pentru noi este un exerciţiu nou. Cred că este important să facem acest dialog cu Bulgaria, care va prelua preşedinţia după Estonia, de la 1 ianuarie 2018. Îmi pun speranţe în Bulgaria că vor pune mai sus pe agendă politica de coeziune, pentru că şi Bulgaria este o ţară care foloseşte foarte multe fonduri europene. Urmează apoi Austria şi România. Nu am altă variantă decât să rămân optimistă", a adăugat comisarul pentru Politică Regională, Corina Creţu. (Sursa: Agerpres)