Creţu: România are la dispoziţie 5,1 miliarde euro pentru investiţii în transport

România are la dispoziţie pentru investiţii în transport peste 6,8 miliarde de euro, din care 5,1 miliarde euro din fonduri europene, a declarat comisarul european Corina Creţum subliniind că această şansă istorică trebuie folosită la maximum.

"România are la dispoziţie, în prezent, pentru investiţii în transport, peste 6,8 miliarde de euro, din care 5,1 miliarde din fonduri europene. Această şansă istorică trebuie folosită la maximum", a spus Corina Creţu, subliniind necesitatea utilizării depline a fondurilor disponibile. 

Conform unui comunicat al Reprezentanţei din România a Comisiei Europene, comisarul european pentru politică regională Corina Creţu l-a primit miercuri, la Bruxelles, pe ministrul român al Transporturilor, Răzvan Cuc. În cadrul întâlnirii cei doi au discutat despre stadiul implementării proiectelor din domeniu, finanţate prin intermediul politicii de coeziune. 

Oficial european a subliniat beneficiile aduse de fondurile europene, ce au făcut posibilă extinderea şi îmbunătăţirea reţelei de transport din România, precum în cazul tronsoanelor Nădlac-Lugoj şi Bucureşti-Constanţa, parte a coridoarelor trans-europene, prin renovarea a 301 km de infrastructură, iar în cadrul reţelei rutiere TEN-T, mai mult de 2.400 km de drumuri judeţene au fost reabilitaţi. 

În cadrul discuţiilor, ministrul Transporturilor a prezentat angajamentul autorităţilor române de a finaliza investiţiile în curs de desfăşurare şi de a asigura începerea noilor proiecte de transport. Printre acestea au fost menţionate autostrada Sibiu-Piteşti, centura de sud a Bucureştiului, calea ferată Radna-Gurasada-Simeria, cât şi investiţiile în alte coridoare trans-europene, precum autostrada Târgu-Mureş-Iaşi. 

De asemenea, ministrul român a expus planul autorităţilor naţionale pentru îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante. 

"Condiţionalităţile ex-ante pentru transport nu sunt doar nişte formalităţi. Am salutat adoptarea Masterplanului de Transport în 2016, însă mai sunt alte acţiuni din cadrul acestui plan care încă trebuie îndeplinite, precum reforma feroviară, contractele de performanţă şi consolidarea capacităţii administrative pentru Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi pentru Căile Ferate Române. Am mare încredere că autorităţile din România şi în special Ministrul Transporturilor vor depune toate eforturile necesare în acest sens", a adăugat comisarul european. 

În perioada de programare 2007-2013, aproximativ 5,1 miliarde de euro din Fondurile structurale şi de investiţii europene au fost alocate domeniului transporturilor din România. În perioada curentă (2014-2020), Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare beneficiază de o alocare de aproximativ 9,4 miliarde de euro din Fondul de coeziune şi din Fondul european de dezvoltare regională.

 AGERPRES