Compania IT intentioneaza sa-si dubleze volumul de afaceri pana in 2010 si si-a stabilit ca obiectiv principal pentru urmatorii ani cresterea profitului operational, informeaza un comunicat remis redactiei. S&T isi propune sa creasca intr-un ritm mai rapid decat cel al pietei si va pune accent in continuare pe crestere si pe furnizarea de consultanta si solutii IT. 

Potrivit lui Christian Rosner, CEO al S&T, evolutia companiei pana in 2010 va fi determinata de combinatia dintre cresterea organica si achizitii. Anul trecut furnizorul de consultanta, solutii si servicii IT a prelut patru companii.  

S&T isi va pastra si in anii urmatori concentrarea asupra Europei Centrale si de Est, precum si pe regiunea DACH (Germania, Austria, Elvetia). In acest moment, S&T opereaza in 23 de tari. 

Totodata, Rosner a declarat ca obiectivele companiei sunt cresterea ponderii consultantei de business, cresterea activitatilor pe segmentul SAP si a aplicatiilor de afaceri, precum si sporirea volumului de servicii administrate si profesionale, cat si a outsourcing-ului pentru infrastructura. 

Volumul generat de segmentele Business Solutions si Managed Services este previzionat a avea o crestere cu 60%.   

Compania isi va extinde prezenta in urmatorii ani in sectoarele de retail, comert auto, distributie, aviatie civila si aparare, in prezent S&T fiind prezenta in sectoarele de productie industriala, telecomunicatii, servicii financiare, administratie publica si furnizarea de energie. 

S&T are 3.000 de angajati iar in 2006 veniturile sale au depasit 460 de milioane de euro.

 

Sursa: Capital 11 Iunie 2007