Carburanţii comercializaţi în România încep să devină produse de lux. Motive se găsesc întotdeauna: cotaţia petrolului, cursul valutar, accizele, TVA, profitul petroliştilor etc. Unii şoferi au început să vâneze promoţiile din weekend-uri sau staţiile cu preţuri mai mici, alţii protestează apelând la transportul în comun sau achită carburantul cu mărunţiş, dar traficul nu diferă mult faţă de perioada în care un litru de benzină costa sub un euro.
De exemplu, în urmă cu trei ani un litru de benzină avea preţul de 3,52 lei (0,84 euro). Acum preţul este de 5,7 lei (1,28 euro), conform datelor înregistrate de Oil Bulletin. Acest lucru înseamnă o creştere de 62%, raportat la lei, sau de 52% dacă efectuăm calculele în moneda europeană.
O creştere mai mare s-a înregistrat la motorină, al cărei preţ a crescut cu 64% dacă ne raportăm la lei sau cu 53,8% în euro. Totuşi cea mai mare creştere a preţului s-a înregistrat la GPL. Un litru de GPL era comercializat cu 1,8 lei, în urmă cu trei ani, în prezent preţul este de aproape 3 lei/litru (2,95 lei), conform Oil Bulletin.
Pentru a vedea şi mai clar diferenţa între evoluţiile celor trei tipuri de carburant am realizat graficul de mai sus. Aşa cum se poate observa din datele publicate de Eurostat (Oil Bulletin) gazul petrolier lichefiat s-a scumpit în ultimele 28 de luni cu aproape 59%. Motorina a înregistrat o creştere de aproape 50%, în timp ce benzina s-a scumpit cu 37%.
Menţionăm faptul că preţurile sunt cele publicate de Eurostat şi pot diferi faţă de preţurile practicate de comercianţii de pe piaţa românească. La Lukoil, spre exemplu, a treia cea mai mare companie petrolieră din România după numărul de staţii, un litru de GPL costă peste 3 lei, cel mai mare preţ fiind înregistrat în luna februarie 2012, când preţul a ajuns şi la 3,23 de lei.
Totuşi, dacă ne raportăm la evoluţia din acest an, atunci benzina este lider la scumpiri cu o creştere de 4,3% în ultimele patru luni. Pe locul secund se poziţionează GPL-ul, cu o creştere de 2,5%, iar motorina cu 2,3% se poziţionează pe al treilea loc. Dacă facem însă comparaţie cu preţurile din luna mai 2010, putem observa că motorina s-a scumpit cu 37%, iar benzina cu numai 28%. În acelaşi timp, un litru de gaz petolier lichefiat a crescut cu 53%, de la 1,93 lei la 2,95 de lei.
Având în vedere graficul şi datele prezentate mai sus vă invităm la o dezbatere. Ce este mai rentabil: autoturism pe motorină sau pe benzină? Mai este o soluţie instalaţia GPL sau nu?
Vă reamintim că potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, numărul autoturismelor existente în parcul auto naţional era la finele anului trecut de 4.322.951 de unităţi. Pe benzină erau înregistrate 2.946.836 de maşini, iar pe diesel, 1.374.748 de unităţi.