Cariera lui Alain Delon a fost profund marcată de o crimă. Cu zeci de ani în urmă, șoferul celebrului actor fost ucis. La mijloc a fost implicat și președintele Franței de la acea vreme. Scandalul a fost mult timp în atenția presei.
Un scandal a întunecat cariera legendarului actor francez Alain Delon. E vorba de afacerea „Makovic”. Acesta a dezvăluit o serie de evenimente controversate legate de moartea șoferului și bodyguardului său, Stevan Markovic. Acest incident a avut loc în octombrie 1968.
El a fost legat de o crimă politică nerezolvată și a implicat figuri de rang înalt, inclusiv fostul președinte francez Georges Pompidou.
Stevan Markovic a fost găsit mort într-un tomberon
În timp ce Alain Delon filma „La Piscine”, Stevan Markovic a fost găsit mort într-un tomberon la marginea Parisului. Circumstanțele misterioase ale morții sale au stârnit un scandal uriaș. Fratele victimei a lansat acuzații publice. Acestea au implicat nu doar pe Alain Delon, ci și pe Pompidou și alți membri ai anturajului actorului.
Această tragedie a generat un conflict intens între fratele lui Markovic și Alain Delon.
Scandalul a afectat puternic imaginea lui Alain Delon
Scandalul a atras atenția Poliției. Forțele de ordine au început să investigheze posibilele legături ale crimei cu persoane influente. Scandalul a rămas în centrul atenției media. El a afectat profund imaginea și cariera lui Delon, umbrind realizările sale cinematografice.
La început, Francois Marcantoni, un prieten apropiat al lui Alain Delon și cunoscut gangster corsican, a fost considerat principalul suspect în cazul morții lui Stevan Markovic. Marcantoni a fost reținut timp de 11 luni. El a fost eliberat din lipsă de dovezi concludente, arată independentnews.ro.
Fotografii compromițătoare cu soția fostului președinte al Franței
Marcantoni și Delon îl cunoscuseră pe Markovic în timpul unor filmări în Belgrad., unde actorul era implicat. Markovic era cunoscut pentru dependența sa de jocuri de noroc. Acesta era renumit pentru organizarea unor petreceri extravagante la care participau personalități de marcă. El ar fi instalat camere ascunse în locurile unde aveau loc aceste evenimente. Scopul era de a înregistra momente compromițătoare și a șantaja oaspeții.
Se spune că Markovic a vizat printre altele pe Delon și Marcantoni. Principalul său obiectiv era să obțină fotografii compromițătoare cu Claude Pompidou, soția lui Georges Pompidou. Asasinarea lui Markovic a rămas în continuare nerezolvată, Scandalul a continuat să bântuie lumea politică și cinematografică.
Georges Pompidou a preluat funcția de președinte al Franței după Charles de Gaulle. El a avut un mandat de cinci ani (1969-1974). Acesta a fost profund afectat de scandalul „Afacerea Markovic”. În timpul președinției sale, Pompidou a fost asaltat constant de presă din cauza acestui scandal.
Cazul a fost interpretat de mass-media ca un complot destinat să împiedice publicarea unor fotografii compromițătoare cu Claude Pompidou, soția sa. Ar fi fost vizate și alte partenere ale unor oficiali de rang înalt. Consecințele scandalului au continuat să umbrească reputația și mandatul președintelui Pompidou.