Marcel Șerbuc a fost condamnat definitiv la închisoare
Marcel Șerbuc a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare pentru omor calificat și tâlhărie, după ce a ucis-o pe fetița concubinei sale și i-a ascuns cadavrul în lada unei canapele. Instanța a confirmat hotărârea Tribunalului București din aprilie, menținând decizia pronunțată.
Simona Monica Iftimovici, mama fetiței ucise, nu a solicitat să fie parte civilă în proces, iar Marcel Șerbuc a fost obligat să plătească despăgubiri în valoare de 80.000 de euro tatălui biologic al fetiței și 15.000 de euro fratelui vitreg.
În data de 3 iunie 2023, proprietarul unui apartament din București a informat Secția 16 Poliție că a găsit în lada canapelei un sac de plastic care emana un miros de putrefacție.
Inițial s-a crezut că persoana decedată era o femeie, însă o expertiză efectuată la INML (Institutul National de Medicină Legală Mina Minovici București) a confirmat că era vorba despre o minoră în vârstă de 12 ani.
Identificarea a fost posibilă prin compararea profilului genetic al cadavrului cu cel al tatălui fetei.
Fetița locuia împreună cu mama ei și Marcel Șerbuc
Dispariția copilei a fost semnalată de tatăl biologic al fetei la începutul lunii mai. Fetița locuia împreună cu mama ei și concubinul acesteia, Ilie Marcel Șerbuc, într-un apartament din cartierul Berceni, Sectorul 4 al Capitalei.
În spațiul public a apărut o înregistrare în care se pare că mama discută cu concubinul său, Marcel Șerbuc, despre un incident în care acesta ar fi avut un conflict spontan cu fetița și ar fi împins-o, provocându-i accidentarea la cap în baie.
El a declarat că nu a avut intenția să-i facă rău copilei.
După crimă, mama și concubinul ei au părăsit țara, fiind găsiți ulterior în Catalunia, Spania, unde femeia a fost identificată de colegii săi de la o fermă. Ea s-a întors apoi singură în România pentru a fi interogată de autorități.
În același timp, concubinul ei a fost pus pe lista de căutări europene și a fost arestat în Olanda, fiind adus în România în august 2023.