Așadar, Loredana a spus în fața anchetatorilor că recunoaște săvârşirea faptei de care este acuzată. Tânăra de numai 18 ani a oferit detalii șocante despre noaptea în care și-a ucis prietena, pe care o cunoștea de când erau copii.
„Menționez că recunosc săvârşirea faptei de care sunt acuzată, în sensul că am agresat-o pe Ciobanu Elena-Alina cu un cuțit producându-i decesul, menționez că mă cunoşteam cu colega mea, Ciobanu Elena-Alina, cu care am venit împreună din localitatea de domiciliu din Județul Vaslui să lucrăm pe litoral. Menționez că lucram împreună la Hotel Narcis din staţiunea Saturn, însă eram cazate la Hotel Semiramis din aceeași stațiune”, a declarat Loredana în fața anchetatorilor.
Loredana și-a recunoscut fapta în fața anchetatorilor
Loredana le-a spus anchetatorilor că a avut „nişte discuții contradictorii” cu prietena sa în seara zilei de 05.08.2023. Într-un moment de furie, după cum a recunoscut Loredana, a început să tremure, a luat un cuțit din apropiere și a înjunghiat-o în gât pe prietena ei.
„Lucrăm 7 zile pe săptămână, 9 ore pe zi, iar în contract scris 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Cu Elena mă cunoşteam de mult, întrucât eram colege de clasă din clasa întâi. (…) Ne-am mai certat, motiv pentru care am cerut pe parcurs șefilor să ne schimbe camerele şi să stăm separat. Acest lucru l-am cerut lui Matei George şi Adrian Munteanu, însă s-a tot tergiversat mutarea noastră, pentru a sta separat.
În seară zilei de 05.08.2023, am mai avut nişte discuții contradictorii cu Elena legate de plecarea ei acasă, întrucât știam că vrea să plece din hotel. În camera noastră aveam un cuțit de bucătărie pentru a-l folosi la prepararea hranei. Într-un moment de furie, întrucât Elena îmi răspundea evaziv, am început să tremur, am luat cuțitul care era pe un raft şi inițial am ezitat însă după aceea am înjunghiat-o în gât.
Menționez că Elena nu dormea, însă stătea întinsă în pat cu ochii închiși și față către perete. Menționez că eu nu am vrut să o omor, însă am avut un moment în care mi-am pierdut firea și am săvârșit această faptă. După ce am înjunghiat-o Elenei îi curgea sânge din gură şi din rana făcută cu cuțitul horcăia, motiv pentru care am încercat să îi pun mână la gură să nu se audă în celelalte camere. A durat aproximativ o jumătate de oră până a decedat timp în care m-a zgâriat pe mâna și pe gât şi chiar și pe spate”, a recunoscut Loredana.
Loredana a vorbit despre modalitatea în care a încercat să-și ascundă fapta
Mai apoi, aceasta a vorbit despre modalitatea în care a încercat să-și ascundă fapta. Loredana a spus că a golit valiza Alinei, înainte să o introducă cu greu. Apoi, a părăsit hotelul în care se afla și a chemat un taxi, cu intenția de a părăsi Mangalia.
„Camera în care locuiam are numărul 111. Menționez că în cameră s-a murdărit de sânge aşternutul de pe patul ei, mocheta și salteaua. După ce a decedat am luat valiza Elenei, am scos hainele ei întrucât avea bagajul deja făcut și cu greu am introdus-o în valiză. Am luat valiza şi am ieşit din hotel pe la ieşirea din spate şi am folosit liftul că să cobor.
Am stat câteva minute în afara hotelului să îmi revin şi am decis să chem un taxi dar nu eram decisă unde să merg. Am găsit un taxi de Google pe internet şi taximetristul m-a întrebat în mod repetat ce am în valiza, timp în care a venit şi un coleg de muncă pe nume Vali, căruia i-am zis că plec acasă. Acesta m-a ajutat să pun valiza în portbagajul taxiului, după care Vali a plecat.
M-am urcat în taximetru în dreapta față și i-am spus taximetristului că vreau să merg la bancomat şi că ulterior mă voi decide unde merg. Eu nu eram murdară pe haine deoarece mă schimbasem în cameră.
Taximetristul a observat că am vânătăi pe faţă şi pe gât însă eu i-am zis că m-am lovit la muncă. Am plecat spre bancomat și taximetristul m-a dus la un bancomat BRD din câte îmi amintesc şi cred că am scos 2.000 lei şi am revenit în taximetru cerându-i taximetristului să mă ducă în Vaslui.
Acesta a refuzat şi a întrebat un alt coleg dacă doreşte să mă ducă și acesta a răspuns afirmativ solicitându-mi pentru acest serviciu 1.500 lei. Până să ne întâlnim cu taximetristul care trebuia să mă ducă la Vaslui eu m-am răzgândit şi i-am solicitat taximetristului să mă ducă de unde m-a luat”, a relatat tânăra.