Un bărbat de 62 de ani din comuna Mărtinești, județul Hunedoara, a murit, vineri, iar un altul a ajuns pe mâna Poliției după ce s-ar fi certat într-un bar, pe teme politice. Autoritățile au fost anunțate vineri noapte că în satul Dâncu Mare un bărbat zace căzut la pământ, în stare de inconștiență și prezentând o lovitură la cap. Victima era din orașul Calan, transmite hunedoaralibera.ro.
Surse neoficiale susțin că ei ar fi avut un conflict pe teme politice. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunile de lovire si alte violente și ucidere din culpă. Bărbatul de 54 de ani a fost dus la audieri. El ar fi reprezentantul unei formațiuni politice în Biroul Secției de votare din Dâncu Mare.
Ulterior, Lia Olguța Vasilescu a reacționat pe Facebook la aflarea acestei informații, comentând cazul:
„Agresorul PMP, victima simpatizant PSD. Ca sa vedeti unde duce discursul urii!”, a scris Olguţa Vasilescu sâmbătă.