Detalii șocante ies la iveală în timp ce criminalul de la Caracal este audiat de către anchetatori. Avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dincă a declarat presei că criminalul a dat informaţii despre săvârşirea crimelor.
Bogdan Alexandru, avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dincă, a declarat presei că criminalul a dat informaţii despre săvârşirea crimelor şi ar fi precizat că cele două fete au fost alese la întâmplare.
Avocatul a spus că criminalul a recunoscut faptele din cauza sentimentelor de remuşcare pe care le resimţea şi a oboselii, după ce nu dormise în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Dincă a fost transferat de la sediul DIICOT Craiova în arestul Poliţiei, după ce s-ar fi simţit rău.
Alexandra Măceşanu, o fata de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut miercuri, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”.
Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla.
Luiza Mihaela Melencu, de 18 ani, din comuna doljeană Dioşti, a dispărut la mijlocul lunii aprilie după ce a spus familiei că va merge la Caracal pentru a scoate bani de la un bancomat.