Bărbatul din Bascov care și-a ucis întreaga familie a ajuns în fața judecătorilor din Argeș miercuri după amiază. Magistrații au decis ca acesta să rămână în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Criminalul de la Bascov a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Care au fost primele sale declaraţii?
Amintim faptul că bărbatul și-a ucis cinci membri ai familiei în foarte scurt timp, iar în fața instanței a explicat scurt și la obiect cum s-a petrecut totul.
Criminalul de la Bascov susține că a avut discernământ diminuat în momentul în care a comis faptele. Nu și-a dat seama perfect ce s-a întâmplat și avea și câteva temeri înainte de comiterea masacrului.
„Am avut discernământ diminuat, nu mi-am dat seama perfect, aveam tot felul de frici, am luat jumătate de pastila seara”, a declarat acesta judecătorilor.
În momentul în care magistrații au decis ca bărbatul să rămână în arest pentru o perioadă de 30 de zile, acesta a precizat că nu va face recurs și că este de acord cu decizia lor, adăugând că nici măcar nu are unde să se mai ducă.
„Sunt de acord, pentru că nu am unde să mă duc”, a continuat acesta.
Ce arme a folosit criminalul de la Bascov?
Menționăm faptul că la locul crimei în Bascov investigațiile continuă. Conform celor descoperite până acum de procurori, armele folosite de bărbat ar fi fost un ciocan, mai multe pietre, iar imaginile găsite la fața locului au fost cât se poate de șocante chiar și pentru anchetatorii cu experiență.
Totodată, anchetatorii au mai stabilit că bărbatul ar fi acționat în timpul nopții. Prima oară și-a ucis părinții, iar mai apoi fratele.
Dimineață, în momentul în care cumnatul său a plecat la muncă, acesta și-a ucis sora, iar mai apoi pe fiica acesteia în vârstă de doar cinci ani.
„În cursul nopţii de 09/10 august 2022, în urma desfăşurării cercetării la faţa locului, audierii mai multor martori, precum şi a persoanei bănuite de săvârşirea faptei cercetate (violenţă în familie în varianta omor calificat, împrejurările reţinute fiind: cu premeditare, asupra a două sau mai multor persoane, prin cruzimi), persoană care a dobândit succesiv calitatea de suspect, apoi inculpat în cauză, s-a dispus de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş reţinerea preventivă a acesteia pentru durata de 24 de ore”, anunţa miercuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, după ce s-a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
La rândul asupra, prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a dezvăluit că agresiunile au fost unele intense. „Toate victimele poartă semnele unor agresiuni destul de intense”, spunea Laurenţiu Palaghiea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.