„Atitudinea dl Barosso nu a fost una echilibrată. A recunoscut-o chiar domnia sa acum câteva zile la o reuniune a PPE, unde s-a autofelicitat pentru intervenţia din România. Ceea ce m-a dezamăgit în această declaraţie din urmă a dl Barroso nu a fost recunoaşterea unei situaţii pe care am văzut-o cu toţii, m-a dezamăgit lipsa oricărei nuanţe care să arate că dl Barroso a luat act de ceea ce au dorit şi au exprimat prin votul lor multe milioane de cetăţeni europeni din România. În sensul acesta nu putem vorbi de o atitudine echilibrată nicidecum”, a spus Antonescu.
El a punctat că, în opinia sa, maniera în care a fost abordată situaţia din România nu poate fi calificată drept una corectă, dar că înţelege motivele pentru care Victor Ponta a declarat că atitudinea preşedintelui CE a fost una „corectă şi echilibrată”.
„Sunt întru totul de acord cu Victor Ponta şi cred că suntem cu toţii de acord că dincolo de cele întâmplate noi avem de lămurit şi de normalizat într-un fel relaţia cu dl. Barroso şi cu Comisia Europeană şi cu doamna Reding şi cu absolut toată lumea. Sunt absolut de acord, cred că asta este şi intenţia lui Victor Ponta, să nu sporim o ostilitate care a apărut şi care nu avea cum să nu apară, numai că (…) lucrurile astea se pot face pe baza restabilirii adevărului. Adică nu putem să câştigăm şi nu vom câştiga nimic dacă la un moment dat vom spune că totul ţine doar de PR”, a adăugat Antonescu. Liderul PNL a precizat că în străinătate comunicarea USL a fost una proastă.
‘Perfect de acord cu Victor Ponta – PR-ul nostru a fost prost, diplomaţia noastră în sensul canalelor de comunicare şi aşa mai departe foarte slabe, şi probabil ăsta este un lucru pe care trebuie să-l asumăm, eu în orice caz îl asum în tot acest episod al referendumului. Este ceea ce am greşit sau am păcătuit noi, nu pe perioada referendumului, pe o preocupare poate insuficient materializată de contacte externe. Păcatul nu este mai mic, îl asum, dar intervenţia în favoarea lui Traian Băsescu a fost abuzivă. S-a vorbit despre realităţi grave, dar inexistente în România, s-au spus lucruri inacceptabile despre Guvernul României, condiţia cetăţeanului român în UE şi asta nu ţine de o comunicare excelentă a dl Băsescu sau a PDL, ci de cu totul alte lucruri’, a susţinut Antonescu.
El a mai afirmat că ‘nu e normal ca Barosso să dicteze’ şi să aibă o atitudine partizană faţă de preşedintele Traian Băsescu.
Sursa: Agerpres
Crin Antonescu: Barroso nu a avut o atitudine echilibrată, dar relația cu CE trebuie normalizată
10 septembrie 2012, 08:42
Ultima modificare în 10 septembrie 2012, 11:42
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat într-o emisiune TV că preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, nu a avut o atitudine echilibrată faţă de România, însă a punctat că este de acord cu premierul Victor Ponta în sensul că relaţia cu CE trebuie normalizată.
Etichete: antonescu,
barroso,
crin antonescu,
victor ponta
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook