România, „inima Europei” și rezultatul unei construcții comune

Crin Antonescu și-a început discursul afirmând că aproape trei săptămâni de campanie electorală prin țară i-au oferit o imagine clară a progreselor României. În opinia sa, transformările din orașe și comune sunt semnul clar că „drumul a fost corect” și că „România s-a schimbat în bine în aproape toate privințele”.

„Sunt astăzi orașe și chiar comune în România care sunt nu doar europene – suntem inima Europei din toate punctele de vedere”, a afirmat el, atribuind această schimbare implicării administrațiilor locale și celor „aproape 3.000 de primari care au schimbat fața României”.

Crin Antonescu, apel la unitate și stabilitate: „Nu avem voie să pierdem”

În fața colegilor de alianță, Antonescu a transmis un mesaj mobilizator, spunând că „nu se poate ca noi, împreună cu aproape 3 mii de primari care au construit România, să pierdem aceste alegeri. Ar fi ridicol, nedrept și dezastruos. Nu pentru mine, ci pentru dumneavoastră”.

El a insistat că rezultatele obținute pot fi menținute doar prin continuitate și stabilitate politică. Orice schimbare bruscă ar putea duce la un „dezastru” în ceea ce privește proiectele în derulare și coerența administrativă: „Toate aceste lucruri pot fi date peste cap – ele pot continua doar dacă există stabilitate”.

Critici dure la adresa contracandidaților

Crin Antonescu nu a ezitat să lanseze acuzații directe la adresa celorlalți candidați înscriși în cursa prezidențială, numindu-l pe George Simion „semi-huligan” și acuzându-l că „denigrează România în Statele Unite”, contribuind indirect la menținerea vizelor suspendate pentru cetățenii români.

În ceea ce-l privește pe Victor Ponta, candidatul l-a descris drept „aventurier” și „mitoman patologic”, criticându-i traseismul politic și atacurile actuale la adresa guvernării din care anterior a făcut parte.

Nici candidatul USR nu a scăpat de replicile tăioase ale lui Crin Antonescu, fiind catalogat drept „procesoman” și „incapabil să gestioneze relațiile într-un partid de 8–10%”. A adus în discuție și legături controversate ale susținătorilor acestuia cu Rusia și Belarus.

Mesaj de forță înainte de finalul campaniei

Crin Antonescu a vorbit despre unitatea fără precedent a coaliției PSD-PNL-UDMR și despre forța de care dispune alianța în acest moment. A mulțumit liderilor locali ai partidelor și și-a exprimat încrederea că echipa este pregătită pentru un „finish victorios”.

„Am pornit greu, dar am mers din ce în ce mai bine. Sunt pregătit pentru finish-ul victorios al acestei bătălii. Experiențele recente ne arată că fiecare vot contează”, a spus el.

Candidatul la prezidențiale a încheiat mesajul subliniind că 4 mai este o zi crucială: „Cred că e săptămâna decisivă. Pe 4 mai se joacă soarta acestei bătălii electorale cu atât de mare încărcătură”.