Crin Antonescu, nou atac la adresa lui Victor Ponta
Crin Antonescu vs Victor Ponta, dezbatere prezidențială 2025, ziua doi.
Astăzi, 29 aprilie 2025, a avut loc a doua dezbatere electorală pentru alegerile prezidențiale din acest an, organizată de TVR. Dezbaterea prezidențială a fost organizată la Palatul Cotroceni. Au fost invitați toți candidații. Din cei 11 candidați, doar zece s-au prezentat, singurul absent fiind George Simion (AUR).
În cadrul dezbaterii prezidențiale, Crin Antonescu, candidatul PNL-PSD-UDMR pentru funcția de președinte al României, a lansat un atac dur la adresa lui Victor Ponta (candidat independent), acuzându-l de inconsecvență, oportunism și trădări repetate. Potrivit spuselor sale, în trecut, politicianul „când nu a copiat, a trădat, iar când nu a trădat, a copiat”.
„Domnul Ponta a trecut, în discurs și în atitudine, de la Che Guevara la Donald Trump. A copiat, a trădat; când nu a copiat, a trădat; când nu a trădat, a copiat”, a zis Antonescu, criticând schimbările bruște de direcție și poziționările contradictorii ale lui Ponta.
„Păcatele” lui Victor Ponta
Crin Antonescu a adus în discuție și un episod din campania prezidențială din anul 2009, când Victor Ponta era purtătorul de cuvânt al candidatului PSD de la acea vreme: Mircea Geoană, dar a votat cu alt contracandidat.
„Dacă dorește, îl invit să spună ce a simțit atunci. Poate fi o confesiune utilă pentru foștii lui colegi de partid”, a spus Antonescu.
În finalul intervenției sale, candidatul PNL-PSD-UDMR le-a adus aminte alegătorilor că contracandidatul său folosea resursele financiare ale PSD în scopuri personale. La acea vreme, Victor Ponta ar fi încasat 5.000 de euro în fiecare lună numai de la PSD.
„Este singurul președinte de partid din România care își lua salariul din banii partidului –5.000 de euro pe lună. Așa e ușor să nu fii niciodată șomer”, a dezvăluit politicianul.
Victor Ponta, prins cu minciuna la TV
În timpul dezbaterii prezidențiale, Victor Ponta a făcut referire la postul de televiziune Antena 3, susținând că nu a fost invitat acolo „niciodată în această campanie”.
În replică, la câteva minute distanță după declarația lui, realizatorul TV Mihai Gâdea a arătat dovadă. Victor Ponta a mințit. El a primit invitație pentru a participa la dezbaterea prezidențială de ieri, 30 aprilie.
„Domnia sa a spus că nu a fost invitat la Antena 3 CNN. Cine credeți că minte? Păi nu e mai corect să vedem dovada? Vă prezentăm în acest moment dovada că domnul Victor Ponta a fost invitat la Antena 3 CNN. Dumneavoastră o puteți vedea pe ecran, scrisoarea prin care domnul Victor Ponta a fost invitat. Deci, domnul Victor Ponta minte și în această dezbatere.
Ce putem noi să facem dacă domnul Ponta minte? Aceasta este dovada că domnul Ponta este un mincinos și în această dezbatere. Îi urăm mult succes. Cred că oamenii pot să decidă singuri, până la urmă, ce pot și ce trebuie să facă cu privire la candidații care spun sau nu spun adevărul.”, a precizat realizatorul Mihai Gâdea, marți seara.
