Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a spus, în fața membrilor PNL că nu îi este dor de nimic din politică, cu excepția unui singur lucru: emoția pe care a trăit-o acum 30 de ani, când partidul s-a reînfiripat.
El a admis că se află de viața politică și de PNL la o anumită distanță și că acesta este câteodată un lucru bun, sănătos, temperează entuziasme și furii, dezinfectează frustrări, îmblânzește iluziile.
„Și cel mai important pentru mine îți dă șansa de a fi un pic mai optimist decât ești atunci când te afli, cum se spune, în teren. Cu fiecare an care se adaugă vârstei extraordinare acestui partid, revin câteva întrebări pe care dacă nu le punem noi, cei care suntem membri, le pun cei mai dragi prieteni ai noștri, cei din presă, analiștii. Voi sunteți urmașii Brătienilor? Voi sunteți PNL? Este PNL la înălțimea așteptărilor și istoriei sale? Sigur că e aproape la modă să răspunzi sau să răspundă foarte mulți «Nu». De parcă foarte mulți dintre noi sau dintre cei care fac asta ar ști foarte bine cum era PNL cu care ne compară sau ce anume din viața politică și standardele politicii de astăzi atinge sau nu PNL”, a spus Crin Antonescu.
Crin Antonescu a susținut că dezbinarea este congenitală la PNL
El a admis că cel mai adesea nu e la înălțimea așteptărilor și la înălțimea istoriei, dar că nimic nou și nu e motiv de disperare.
„Este România de azi România liberalilor de atunci? Nu. Este România de azi România lui Mihai Eminescu de atunci? Nu. Nu, în general. Se incriminează dezbinarea. A făcut-o Stelian (Tănase – n.red.), o face de 30 de ani, a făcut-o și azi. Dezbinarea îndrăznesc să spun că e congenitală la PNL. A invocat și Stelian Tănase prima dezbinare și probabil că ultima va fi atunci când acest partid își va înceta activitatea. Dezbinarea a fost nu doar politică, nu doar în PNL mereu, a fost în marea familia a Brătienilor, a fost între tată și fiu, între mari conducători ai acestui partid, Ionel Brătianu, Gheorghe Brătianu, mari intelectuali și mari patrioți. Dezbinarea este un element cu care PNL a trăit, a crescut și care la urma urmelor s-ar putea să-i fie congenital”, a precizat liderul PNL.
„Nu mi-e dor de nimic din politică, cu excepția unui singur lucru, emoția pe care am trăit-o acum 30 de ani, când partidul s-a reînfiripat, când eram foarte tânăr și când în oameni ca Dinu Zamfirescu, ca domnul Otulescu, undeva pe aici în sală, îi vedeam, erau vii, în carne și oase, nu erau o formalitate. Reînnoidarea acestui fir istoric. Fiecare timp cu oamenii săi, cu eroii, cu antieroii săi, fiecare timp al României cu PNL-ul său”, a declarat Crin Antonescu la simpozionul „PNL între prima şi a doua modernizare a României: 147 de ani de liberalism”, organizat la Biblioteca Centrală Universitară.