Crin Antonescu, fostul lider al Partidului Național Liberal, a vorbit deschis despre retragerea sa din politică și despre momentul în care Klaus Iohannis a preluat conducerea partidului. Acesta susține că nu a fost „înlocuit” de Iohannis, ci, dimpotrivă, a contribuit la ascensiunea sa. În același timp, Antonescu explică motivele reale ale ruperii Uniunii Social-Liberale (USL), subliniind că decizia lui Victor Ponta de a refuza numirea lui Iohannis în funcția de vicepremier a fost momentul decisiv. De asemenea, el respinge orice speculație privind o posibilă influență a serviciilor secrete asupra carierei sale politice.
Crin Antonescu, un pas în spate pentru a face loc unui nou lider
Întrebat despre retragerea sa din politica activă în 2014, Crin Antonescu a explicat că nu a fost o dispariție subită, ci o decizie calculată.
În momentul în care Klaus Iohannis a fost propulsat în cursa prezidențială, Antonescu susține că acest lucru s-a întâmplat tocmai datorită lui.
„Nu am dispărut când a apărut Iohannis, am făcut să apară el”, a declarat fostul lider liberal.
Acesta a subliniat că PNL se confrunta deja cu probleme interne majore, iar mulți dintre colegii săi se grăbeau să își asigure funcții viitoare, fără a conștientiza adevărata miză politică a momentului.
„Am constatat că în vreme ce erau probleme majore, chiar la vârful PNL, oamenii să vândă pielea ursului în pădure, să ceară unii niște posturi când o să vin eu președinte dacă trecea referendumul, a și trecut. Putea să facă Ponta orice, aveam capital de 70%, câștigam președinția, clar!”, a explicat Antonescu.
Klaus Iohannis – soluția pentru PNL
Fostul președinte liberal a recunoscut că partidul avea nevoie de o nouă figură puternică, capabilă să răspundă așteptărilor electoratului.
„Oamenii de acolo, chiar dacă erau colegi buni, parcă nu erau la înălțimea momentului. Mai trebuia adus cineva. Klaus Ionannis era un primar cu o imagine impecabilă, o reputație puternică, cu o cotă de notorietate și încredere în societatea românească. Și l-am invitat, l-am adus, l-am propus prim-vicepreședinte”, a detaliat Antonescu.
![Crin Antonescu](https://media.capital.ro/wp-content/uploads/2025/01/Crin-Antonescu-2-e1738045358222-1200x676.jpg)
Acesta a subliniat că nu l-a impus pe Iohannis ca președinte al PNL, așa cum susțin unele voci critice.
„ Nu l-am pus președinte cum zic unii, inclusiv Ponta care le cântă în strună analfabeților. Nu l-am pus pe Carol al II-lea, ți l-am adus Iohannis”, a punctat fostul lider liberal.
Momentul ruperii în USL
Crin Antonescu a mai declarat că ruptura Uniunii Social-Liberale nu a fost un eveniment subit, ci rezultatul unor tensiuni acumulate în timp.
„Ruperi în USL – cauzele erau mai profunde, ruptura era făcută când Ponta și anturajul a refuzat în ruptul capului să-l numească pe Iohannis pe un post care era al nostru, ministrul de Interne, vicepremier”, a explicat Antonescu.
El a adăugat că, în acel moment, a decis să iasă din prim-planul politic și să se retragă.
„Am intrat în exil. Nu am abdicat”, a subliniat el.
„Niciuna dintre deciziile mele nu a fost influențată de servicii”
Un alt subiect abordat de Crin Antonescu a fost relația sa cu serviciile secrete și posibilele influențe asupra deciziilor sale politice.
„Nu ştiu ce a fost cu alţii, dar niciodată la mine direct, indirect, aluziv nu a venit vreun semnal de la vreun serviciu: dom-le, fă aşa, sau nu face aşa sau vezi că aia nu e bine. Nu mi s-a întâmplat! (…) Totuşi, oamenii din servicii sunt raţionali. Probabil că au şi ei o selecţie foarte clară ce oameni sunt sensibili la semnalele lor, ştiu de ce anumiţi oameni trebuie să fie sensibili la semnalele lor. Ce să-mi fi spus mie serviciile? Dom-le, nu te certa cu Băsescu că nu e bine? Nu aveau de ce să facă treaba asta, era o prostie şi oamenii nu sunt proşti, aşa cred”, a declarat fostul lider PNL.
Întrebat dacă retragerea sa din politică a avut legătură cu serviciile, Antonescu a fost categoric:
„Serviciile? Absolut niciuna! Și pot să afirm categoric, sub jurământ: niciuna dintre deciziile mele politice nu a avut legătură cu serviciile şi, de fapt, contactele mele cu serviciile se pot număra pe degete, în sensul unor întâlniri protocolare”.
El a mai precizat că interacțiunile sale cu serviciile s-au limitat la întâlniri oficiale, în cadrul unor evenimente protocolare.
„Nu am fost prin nicio sufragerie”, a concluzionat Crin Antonescu.