Crin Antonescu a declarat că, deși l-a susținut pe Băsescu în acea perioadă, nu a făcut-o cu convingere totală, ci mai degrabă din dorința de a aduce o schimbare politică.
Crin Antonescu a vorbit și despre Liviu Dragnea
Antonescu consideră că regimul Năstase trebuia înlocuit la acel moment, dar în prezent nu exclude posibilitatea ca Adrian Năstase să fi fost o variantă mai bună pentru România. De asemenea, a menționat că nu poate susține ideea că Năstase și-a folosit poziția pentru a instrumenta dosare politice împotriva adversarilor săi.
„Asta nu putem ști niciodată, acum sunt tentat să spun că da. L-am susținut cu jumătate de suflet pe Traian Băsescu, nu de alta, dar îl cunoșteam din guvernele Convenției Democratice. Atunci am crezut cu fermitate că regimul Năstase trebuie schimbat, trebuie trecut în opoziție, trebuie găsită o alternativă, și l-am susținut, un pic ”à contrecoeur”, dar l-am susținut pe Traian Băsescu.
Astăzi, nu pot spune, e posibil ca Năstase să fi fost o variantă mai bună, deși era clar și acolo că prea multă putere, strica. Totuși nu-I pot acuza, nu pot aplica prezumția de nevinovăție domnului Năstase că le-a făcut dosare politice adversarilor lui, pentru că nu le-a făcut atunci când era la putere, inclusiv lui Traian Băsescu. Ba chiar i le-a cam închis sau amânat și deci asta mă îndeamnă să spun nu știu, poate Năstase ar fi fost mai bun”, a spus Crin Antonescu.
În cadrul aceluiași interviu, Crin Antonescu a vorbit și despre Liviu Dragnea, fost lider PSD, exprimându-și opinia că acesta a fost condamnat pe baza unui dosar politic. El a făcut această afirmație în contextul unei întrebări legate de influența Ambasadei SUA asupra unor dosare de justiție din România. Antonescu a precizat că nu își amintește exact dacă a afirmat că anumite dosare au avut girul SUA, dar a subliniat că justiția a fost folosită ca instrument politic în trecut.

Candidatul spune că procesul lui Dragnea a avut o tentă politică
Referindu-se la condamnarea lui Liviu Dragnea, Antonescu a apreciat că primul proces, legat de referendum, a avut o tentă politică. De asemenea, a subliniat că în al doilea proces, legat de angajarea unor persoane la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, planează suspiciuni privind un caracter politic. Totuși, el a precizat că nu dispune de elemente concrete care să confirme acest lucru, dar impresia generală pe care o are este că justiția a fost folosită în scopuri politice.
„Nu știu când am declarat eu că au avut girul SUA. Am declarat, da, că în justiție s-a făcut politică, prin intermediul justiției. În ceea ce privește pe Liviu Dragnea, din câte cunosc eu, pentru că nu i-am cunoscut dosarul, cred că Liviu Dragnea a fost condamnat foarte ușor și probabil cu tentă politică pentru acel prim proces, cu referendumul. În al doilea rând, toată lumea a avut îndoieli și nimănui nu i-a scăpat totuși izul politic al acestui proces, care nu era un proces de mare corupție, cu două angajate pentru care nu semnase Dragnea și așa mai departe. Da, asupra procesului Dragnea planează o impresie, cel puțin, această impresie o am și eu, e o impresie nu e o acuzație sau afirmație, nu am elemente, o impresie de caracter politic, da.
Nu-mi amintesc eu chestiunea asta, nu este exclus, dar nu am elemente să spun eu care dosar a fost girate de Ambasada SUA și care nu. Am făcut afirmația că s-a făcut politică prin intermediul justiției, și mai ales am făcut recent afirmația că nu se va mai face politică prin intermediul justiției dacă voi fi ales președinte”, a completat candidatul.
În încheiere, Crin Antonescu a declarat că, dacă va fi ales președinte, se va asigura că justiția nu va mai fi folosită ca instrument politic, subliniind necesitatea unei separări clare între politică și actul de justiție în România.