Acesta fost invitat duminică la TVR 1 și a spus cu ce l-a deranjat președintele recent.„A fost un moment în care nu m-am simțit bine, de exemplu, ca să nu credeți că evit, când, cu ocazia celebrării Centenarului în Parlament, Președintele României, la 100 de ani, deci omul care avea șansa, ca la 100 de ani de la constituirea României Mari, să vorbească cinci-zece minute, să dedice câteva minute lui Liviu Dragnea sau cine a mai fost pomenit acolo. Nu era momentul. Nu m-am simțit eu bine. Președintele a decis, că de aceea e președinte. O fi bine, o fi rău. Eu spun când m-am simțit foarte bine, când nu m-am simțit foarte bine”.
În schimb, Antonescu a spus că s-a simțit bine atunci când Klaus Iohannis a vorbit în Parlamentul European și a transmis că România își va rezolva pe plan intern divergențele.
”Eu nu sunt nici în poziția de a evalua activitatea președintelui, nici de a o lăuda. Nu sunt nici un lăudător al președintelui, nici un critic al președintelui. Au fost momente în care m-am simțit bine. Vă dau ultimul. M-am simțit bine atunci când foarte recent, în toiul unui scandal internațional european, Klaus Iohannis a spus la Bruxelles – avem niște probleme în România, dar suntem capabili să le rezolvăm, România este un stat democratic și problemele noastre ni le vom rezolva noi. Acela a fost un moment în care m-am simțit bine”, a completat Antonescu, potrivit Mediafax.
Chestionat dacă îl vede pe Klaus Iohannis câștigând un al doilea mandat prezidențial, Crin Antonescu nu a dodit să dea un mesaj din forță, prin care să-și arate susținerea: „Eu nu sunt nici analist, nici profet. Cred că așa cum se văd lucrurile acum, cred că nu există în acest moment o variantă, nu cu mai multe șanse, ci mai bună. Deși, încă o dată, nu sunt un om încântat de cum a decurs tot mandatul domnului Klaus Iohannis. Cred însă că în acest moment, este varianta cea mai sigură și care lasă mai multe posibilități deschise pentru România în anii următori”.