Crina Ilie a fost nominalizată în cadrul Topului Capital „Excelență în Management” la categoria HR. Aceasta ocupă funcția de HR Leader în cadrul companiei Genpact. în cadrul Topului Capital sunt prezentați 100 cei mai buni manageri din România din diferite domenii de activitate.
Crina Ilie are o experiență de peste 25 de ani în resurse umane pentru regiunile Europa, Orientul Mijlociu, Africa și America. De asemenea, aceasta este pasionată de transformările ce au loc în domeniul talentelor și de modul în care organizațiile redefinesc diverse concepte. Printre acestea se numără cultura organizațională, experiența angajatului și munca în regim remote.
Care credeți că este cel mai de succes proiect implementat în 2022?
Pentru mine, este implementarea cu succes a modelului de lucru în întregime remote, la scală, pentru câteva sute de colegi noi și consolidarea modului de lucru hibrid pentru restul organizației. Chiar dacă mai sunt elemente de dezvoltat în aceste zone, cred ca am schimbat paradigma de la a atrage talente în birourile noastre din București și Cluj unde existau oportunitățile de muncă, în a duce joburile acolo unde sunt talentele de care avem nevoie.
Care este cel mai mare proiect din cariera dumneavoastră implementat în cadrul instituției în care activați în prezent?
Ce întrebare frumoasă, dar dificilă în egală măsură! Deoarece am avut oportunitatea extraordinară de a începe cu această industrie de servicii profesionale în 2006, în calitate de manager de recrutare pentru România, faptul că am contribuit la angajarea primilor 700 de colegi în Genpact, în mai puțin de un an, rămâne pentru mine o performanță. La acel moment, puneam accent pe competentele de limbi străine, cunoștințele digitate și capacitatea de învățare în procesul de selecție, pe când acum avem specializări de nișă, competitive la nivel regional și global în echipa Genpact din România care se apropie de 3.000 de angajați.
Care sunt proiectele prevăzute pentru 2023?
Ne-am propus o creștere ambițioasă a afacerii si numărului de angajați în România pentru acest an, cu accent pe extinderea în locații noi pentru Genpact, precum Iași, alături de mărirea numărului de colegi noi în sistem complet remote, indiferent de locația în care se află ei în România.
Care sunt cele mai mari probleme cu care v-ați confruntat în contextul pandemiei?
Sănătatea și siguranța angajaților noștri a fost cea mai importantă preocupare. Din fericire, noi activăm în domeniul serviciilor, unde munca de la distanță este posibilă pentru marea majoritate a colegilor, așa că efortul nostru a fost în a reconfigura procesele astfel încât să le translatăm din modul 100% prezență la birou în format remote.
Cred că am învățat cu toții să ne raportam la angajați și colegi acceptând în totalitate umanitatea lor, faptul că fiecare are un context personal specific care nu poate fi separat în totalitate la job. Managerii au fost cei care s-au reinventat cel mai mult, fiind nevoiți să adreseze o avalanșă de emoții și situații noi cu echipele lor și să învețe motivarea și coordonarea oamenilor de la distanță
De ce v-ați lovit în relația cu administrația locală sau centrală?
Înțelegerea constrângerilor și a modalităților de lucru cu autoritățile este un imperativ necesar pentru a opera cu succes, iar compania pentru care lucrez eu are integritatea și respectarea tuturor prevederilor legale ca valori fundamentale. Evident că pot apărea puncte de fricțiune, cum ar fi, de exemplu, procedura îndelungată pentru obținerea permiselor de munca ale cetățenilor non-UE sau întregul proces manual și birocratic de management al concediilor medicale. Noi alegem să dialogam deschis cu privire la aceste impedimente, să propunem soluții alternative plecând de la bune practici din alte țări și să avem mereu o abordare colaborativă, bazată pe respect reciproc.
Ce sfat i-ați da unui tânăr care este la început de drum într-o carieră similară cu a dumneavoastră?
Să mixeze în doze egale curiozitatea cu disciplină muncii. Expunerea la spectrul larg de activități posibil în domeniul resurselor umane ajută la construirea unei viziuni holistice asupra oportunităților profesionale, însă doar experimentarea suficientă a fiecărei subfunctiuni în parte dezvoltă expertiză, credibilitate, un portofoliu valoros de relații și oferă un punct de plecare pentru inovare și abordări creative. De asemenea, indiferent de job sau funcțiune, e important să înțeleagă cum se produce valoare în organizația să, pentru a corela obiectivele de business cu cele individuale.
Care credeți că vor fi cele mai importante schimbări în domeniul în care activați în următorii 10 ani?
În ultimii ani ni s-a reconfirmat că singura constantă din viața noastră este schimbarea și că avem resurse numeroase pentru a ne adapta și reinventa continuu. Orice previziune cu privire la schimbări importante în domeniul resurselor umane este dificil de fundamentat în acest context fluid și în rapidă transformare. Eu aș miza totuși pe faptul că modul de lucru hibrid va deveni preponderent, vom pune accent mult mai mult pe abilități și competențe, decât pe roluri și poziții și, poate vom trece de la contractul de muncă cu normă de timp la contractul de muncă bazat pe livrabile și obiective concrete de finalizat într-o perioada bine determinată.
Bani și Succes. Ce vă spun aceste cuvinte?
Sunt aspecte importante de analizat în retrospectivă, însă pot fi obiective înșelătoare de urmărit cu prioritate. În opinia mea, banii și succesul sunt consecințele și rezultatul planului nostru de viață și de carieră. Stimă noastră de sine și acest wellbeing despre care se vorbește atât de mult sunt pozitiv influențate de calitatea mediului și a persoanelor cu care ne petrecem timpul, ce oportunități de dezvoltare și învățare avem la dispoziție și dacă avem claritate cu privire la brandul personal și profesional pe care ni-l dorim să-l construim și să-l comunicăm.