Criptarea este ultimul bastion al protecţiei datelor

Potrivit unui studiu B2B International, realizat în 2012, criptarea este pe locul cinci în topul celor mai întâlnite tehnici de protecţie a datelor confidenţiale.Rezultatele studiului indică o creşteresemnificativă faţă de anul 2011, când criptarea abia a intrat în top 10.

De asemenea, criptarea este pe locul al doilea în lista măsurilor prioritare de securitate pe care companiile îşi propun să le pună în aplicare, fiind surclasată doar de protecţia împotriva programelor malware. Însă, sistemele de criptare lipsesc din lista celor mai eficiente 5 măsuri de protecţie implementate de companii în 2012.

Astfel, criptarea reprezintă ultima barieră de apărare: chiar dacă un infractor a reuşit să acceseze infrastructura IT a companiei, această măsură de protecţie îngreunează considerabil accesul la informaţiile importante. Cu toate acestea, cele mai multe dintrecompaniiîncă nu au adoptat criptarea: doar o treime dintre specialişti (36%) utilizează criptarea full disk (cunoscută şi sub denumirea de criptare a matricelor de informaţii) şi mai puţin de jumătate dintre acei specialişti (44%) protejează într-adevăr informaţiile foarte importante cu ajutorul acestei tehnologii. În ceea ce priveşte criptarea dispozitivelor externe, precum driverele USB, tehnologia este utilizată de 32% dintre respondenţi.

Această situaţie este cauzată de dificultăţile pe care companiile le întâmpină atunci când încearcă să implementeze sisteme de protejare a datelor, 34% dintre respondenţi considerând că sunt prea complexe. „Funcţia de criptare inclusă în sistemelecomplexe de securitate pentru infrastructura IT a companiilor poate reprezenta o soluţie eficientă pentru această problemă,” explică Nikolay Grebennikov, Chief Technology Officer în cadrul Kaspersky Lab. „Soluţiile noastre pentru companii pot asigura flexibilitate şi protecţie uşor de gestionat pentru utilizatori,” a adăugat Grebennikov.

Studiul citat a inclusrăspunsurile a peste 3.300 de specialişti IT din 22 de ţări şi s-a desfăşurat în parteneriat cu Kaspersky Lab. Participanţii au reprezentat companii de toate dimensiunile: mici, medii şi mari. Rezultatele complete ale studiului desfăşurat de B2B International în luna iulie 2012 sunt disponibile la: https://www.kaspersky.com/downloads/pdf/kaspersky_global_it-security-risks-survey_report_eng_final.pdf.