Criptomonedele iau avânt. În timp ce Ethereum bate recorduri, Marea Britanie se pregătește pentru Britcoin
Ethereum a înregistrat tranzacții record, de 1,5 trilioane de dolari, mai mult decât în ultimele șapte trimestre combinate, au arătat noi date.
Conform Messari Research (o bază de date online cu informații de piață) cifrele arată o creștere uimitoare, indicând că Ethereum ar putea ajunge să închidă tranzacții de până la 6 miliarde de dolari până la sfârșitul anului dacă va menține această traiectorie.
Aceste date vin la un moment în care ethereum continuă să se desprindă de bitcoin, prețul său fiind aproape de un nou maxim de 2.600 de dolari pe monedă în weekend, chiar dacă bitcoin rămâne la 52.000 de dolari, cu aproximativ 20% mai puțin decât ultimul său maxim.
Ethereum este considerat ca fiind cea mai dezvoltată rețea de contracte inteligente, dar continuă să se confrunte cu concurența din partea altor monede, inclusiv Cardano și Polkadot.
Pregătește-te pentru “Britcoin” – Banca Angliei analizează crearea unei monede digitale
Ministrul de finante britanic Rishi Sunak a creat un grup de lucru în cadrul Băncii Angliei pentru a explora argumentele pentru lansarea unei monede digitale a Regatului Unit.
Sunak a declarat că un grup de lucru condus în comun de viceguvernatorul băncii pentru stabilitate financiară, Jon Cunliffe, și de directorul general al serviciilor financiare al Trezoreriei, Katharine Braddick, ar „coordona fazele de cercetare” a ceea ce a fost supranumit „Britcoin”.
Sunak a spus că dorește ca City, marele centru financiar londonez, să fie în fruntea inovației și să profite de libertatea de reglementare de după Brexit. Prin urmare, se înființează două noi forumuri pentru a implica experți tehnici și părțile interesate cheie, inclusiv instituții financiare, comercianți, companii, societătea civilă și consumatori.
Această inițiativă vine pe fondul scăderii utilizării numerarului și a creșterii importanței criptoactivelor, cum ar fi bitcoin, Sunak fiind dornic, de asemenea, să arate că City-ul londonez va rămâne un centru financiar global în viitor, în ciuda Brexitului.
Deși nu s-a luat nicio decizie în mod formal, reprezentanții Băncii Angliei au spus că o monedă digitală susținută de o bancă centrală (CBDC) ar reprezenta o nouă formă de bani digitali care să existe alături de numerar și depozite bancare.
Ubisoft devine baker Tezos
Ubisoft, studioul de jocuri video din spatele unor titluri populare precum Assassin’s Creed, Prince of Persia și seria Tom Clancy, a declarat că va deveni un baker Tezos corporativ sau un nod validator.
Într-o declarație săptămâna trecută, Ubisoft și-a anunțat parteneriatul cu Nomez Labs, susținute de Tezos, într-un acord prin care pe acesta din urmă va crea un nod validator în rețeaua blockchain Tezos.
Mutarea înseamnă că Ubisoft, prin Laboratorul său de Inovație Strategică, se va alătura grupului de noduri de validare care autentifică și adaugă blocuri de tranzacții în rețeaua Tezos, în timp ce va putea, de asemenea, să dea recompense obținute din validarea tranzacțiilor către portofele.
Sursă foto: Dreamstime