Bitcoin a început săptămâna trecută tranzacționându-se în jur de 38.000 de dolari, pentru a se redresa la mijlocul săptămânii, urcând la peste 42.000 de dolari după știrile privind un ordin executiv privind cripto din partea președintelui american Joe Biden, transmite Simon Peters, analistul platformei de investiții eToro pentru piața criptoactivelor.
Ordinul executiv a stabilit obiective importante pentru instituțiile americane pentru a pune bazele unei mai bune reglementări, dar nu conținea prea multe lucruri cu adevărat substanțiale, în afară de indicii privind un dolar digital american în curs de elaborare.
Prețul Bitcoin a scăzut înapoi rapid după publicarea ordinului, iar acum se tranzacționează din nou în intervalul 38.000-39.000 de dolari.
Ethereum a urcat, în mod similar, la peste 2.700 de dolari în legătură cu anunțul, dar se tranzacționează din nou în jurul valorii de 2.550 de dolari în această dimineață.
UE votează astăzi reglementări privind mineritul cripto
UE urmează să voteze astăzi reglementări care se referă la activele digitale de tip “proof-of-work,” care ar putea avea ramificații pe scară largă.
Legislația privind piețele cripto (Markets in Crypto-Assets – MiCA) este supusă la vot, majoritatea observatorilor spunând că rezultatul este în prezent prea strâns pentru a putea fi anticipat. Legislația conține dispoziții-cheie care ar face practic imposibile în UE activități precum mineritul de bitcoin.
Proiectul de lege, în forma actuală, ar impune minerilor să prezinte planuri de conformitate privind sustenabilitatea mediului. Dacă nu le-ar prezenta, nu ar mai putea funcționa în UE. Implicațiile acestei măsuri sunt uriașe – UE este o jurisdicție importantă pentru mineritul de criptoactive și pentru cripto în general, peste 10 % din puterea hash globală a bitcoin provenind din această regiune.
Deși nu este de amploarea interdicției de exploatare minieră a bitcoin din China, implicațiile pentru prețul BTC și pentru alte criptoactive care îl urmează în funcție de preț, ar putea fi semnificative în următoarele câteva zile. Piața criptoactivelor a fost zdruncinată de evenimente, iar acest lucru ar putea duce la o altă perioadă de tranzacționare dificilă dacă legislația va fi aprobată.
El Salvador se pregătește să emită obligațiuni în bitcoin
El Salvador face ultimele pregătiri pentru emiterea în această săptămână a așa-numitelor „obligațiuni Bitcoin”.
Națiunea din America Centrală a derutat criticii în ultimul an, făcând din criptoactiv un mijloc legal de plată în țară, președintele Nayib Bukele anunțând în diverse rânduri pe Twitter că națiunea cumpără tokenuri.
Emiterea primelor sale obligațiuni garantate cu bitcoin este un moment crucial pentru politicile îndrăznețe de criptofinanțare ale țării. Nicio altă națiune de pe glob nu a mers atât de departe și nu a făcut un pas atât de îndrăzneț în adoptarea acestei tehnologii.
Se spune că cererea pentru aceste obligațiuni este redusă în rândul investitorilor instituționali, deoarece aceștia așteaptă să vadă rezultatul cererii inițiale pentru aceste instrumente și țin cont de avertismentele unor instituții importanțe precum FMI.
Dar, la fel ca în cazul multor aspecte legate de cripto, începuturile unui proiect nou se află adesea în mâinile investitorilor care văd potențialul acestuia. Adoptarea criptoactivelor ca mijloc de plată a fost limitată în țară, astfel încât s-ar putea ca observatorii internaționali mai entuziaști să răspundă la apelul de a cumpăra.
Singapore va impune taxe pe NFT-uri
Singapore și-a anunțat intenția de a începe să taxeze tokenurile nefungibile (NFT). Tehnologia a avut un an remarcabil în 2021, dar în 2022 piața cripto în general a întâmpinat greutăți, confruntându-se cu provocările generate de creșterea ratelor dobânzilor și de criza din Ucraina.
Singapore spune că va aplica impozite celor care obțin venituri din tranzacționare și din tranzacțiile cu NFT. Singapore, renumit pentru impozitarea redusă, nu are un impozit pe câștigurile de capital din activele tradiționale, cum ar fi proprietățile sau acțiunile, astfel încât proprietarii de NFT nu ar fi afectați de o astfel de taxă. Însă aceștia vor deveni pasibili de o rată de impozit pe venit de 22%, deoarece autoritățile intenționează să impoziteze NFT-urile precum o fac cu alte active.
Țara a fost neutră în ceea ce privește tehnologiile, precum NFT-urile și chiar criptoactivele în sens mai larg. De exemplu, trebuie să-și avertizeze cetățenii cu privire la investițiile digitale, fără a-i descuraja în mod activ. Autoritatea monetară din Singapore (MAS) a declarat recent că nu va reglementa NFT-urile, deoarece activul subiacent al token-urilor nu intră în sfera sa de competență.