"O investiţie de peste 8 milioane de euro a Consiliului Judeţean (Centrul Expoziţional Moldova-n.r), care stătea nefolosită era o pierdere pentru judeţ şi pentru economia locală. Târgul ‘AGRALIM’ şi celelalte evenimente integrează, practic ,cel mai important potenţial al creşterii economice a judeţului. Transformarea judeţului într-un pol agroindustrial este unul din obiectivele mele pe termen lung. Sperăm ca acest târg şi astfel de manifestări să constituie o tradiţie în anii ce vin. Fermierii şi specialiştii din domeniu au astfel un loc de întâlnire, cu o componentă economică şi de promovare excepţională"- a declarat Cristian Adomniţei, citat de Agerpres.

La rândul lui, primarul Iaşiului, social-democratul Gheorghe Nichita a declarat: ”Moldova trebuie să gândească în viitor la potenţialul pe care îl are agricultura din această zonă şi să căutăm soluţiile necesare pe care politicienii să le poată crea, astfel încât agricultura să le poată dezvolta”. Manifestările agricole de la Iaşi reunesc peste 150 de expozanţi din agricultură și zootehnie, care prezintă soluţii complete pentru fermieri, şi peste 200 de producători agricoli din judeţele Moldovei şi din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru. La deschiderea manifestărilor au luat parte circa 400 de fermieri, din cele şase judeţe ale Moldovei.