Pedepse mai aspre în România! Marți, pe 28 mai, Parlamentul a aprobat înăsprirea pedepselor pentru infracțiunile de trafic de persoane, trafic de minori sau pornografie infantilă.
Pedepse mai aspre pentru trafic de persoane sau pornografie infantilă
Deputatul PNL Cristian Băcanu a confirmat că Parlamentul a aprobat propunerea sa de a înăspri pedepsele pentru infracțiunile de trafic de persoane, trafic de minori și pornografie infantilă.
„România este de zeci de ani o țară-sursă pentru traficul de persoane, avem o gravă problemă sistemică care a făcut ca numeroase persoane să ajungă victimele unor grupări infracționale sau ale unor infractori.
În timp, fenomenul a devenit tot mai complex, fie că vorbim de exploatarea unor lucrători, fie că vorbim de exploatarea sexuală a unor persoane vulnerabile. Din păcate, aproximativ 50% dintre victimele traficului de persoane sunt minori.
Totodată, în mod regretabil, conform datelor oficiale, 20% dintre infractorii condamnați pentru trafic de persoane au primit pedepse cu suspendarea executării. Tocmai de aceea, am propus Parlamentului creșterea radicală a pedepselor pentru traficul de persoane, pentru traficul de minori pentru sclavie și pentru pornografie infantilă. Propunerea semnată alături de colegul meu Petre Florin Manole reprezintă garanția că generațiile viitoare vor fi mai bine protejate”, a declarat acesta.
Liderul liberal subliniază că prin adoptarea acestui proiect de lege, statul român transmite un semnal clar de solidaritate față de victimele traficului de persoane și, în același timp, un avertisment ferm către cei care intenționează să încalce legea.
Cristian Băcanu a adăugat că potrivit legii, s-a stabilit că pedepsele pentru infracțiunile legate de sclavie vor fi între 5 și 12 ani de închisoare. De asemenea, traficul de persoane va fi sancționat cu pedepse cuprinse între 5 și 12 ani sau între 7 și 15 ani, în funcție de gravitatea faptei. Este important de menționat că traficul de persoane include acțiuni precum recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării.
„Am crescut și mai mult pedepsele pentru traficul de minori. Astfel, în funcție de gravitatea faptei, pedepsele vor fi de la 7 la 15 ani sau de la 10 la 20 de ani. Totodată, pedepsele sunt mai mari în cazurile în care minorul traficat era în îngrijirea, educarea, paza sau tratamentului infractorului”, a mai spus el.
Răspuns la problemele generate de internet
Proiectul propune o majorare semnificativă a pedepselor pentru infracțiunile legate de pornografia infantilă, ca răspuns la problemele generate de dezvoltarea internetului. Astfel, pedepsele pentru deținerea, producerea, stocarea sau expunerea materialelor de acest tip ar urma să fie crescute până la 10 ani de închisoare.
De asemenea, vizionarea unor spectacole pornografice în care sunt implicați minori ar urma să fie sancționată cu închisoare între 1 și 5 ani, iar dacă vizionarea se face de pe mijloace electronice, pedeapsa ar fi de 3 ani.
De asemenea, cei care solicită unui minor să înregistreze, să producă, să distribuie, să expună sau să transmită prin orice mijloace materiale cu el în ipostaze sexuale ar urma să primească pedepse severe, cuprinse între 5 și 12 ani de închisoare.
Proiectul inițial propunea interzicerea datării deciziilor cu suspendare a pedepsei pentru infracțiunile de sclavie, trafic de persoane și trafic de minori, a mai adăugat Băcanu.
Liderul liberal și-a exprimat recunoștința față de partenerii internaționali, cum ar fi International Justice Mission, pentru sprijinul tehnic acordat și pentru implicarea activă în societatea românească în lupta împotriva traficului de persoane. De asemenea, mulțumește Departamentului de Stat al SUA și Guvernului Britanic pentru sprijinul constant acordat drepturilor omului în România de-a lungul ultimilor 30 de ani.