De la media şi publicitate la producţie de vagoane. De la TV şi radio la boghiuri şi material rulant. De la 100 la 700 de milioane de euro. Cristian Burci îşi pregăteşte intrarea în clubul miliardarilor autohtoni.

Controversat şi enigmatic, nu iese în public prea des şi şi-a legat numele de afaceri în media şi publicitate, de posturile Prima TV şi Kiss FM şi agenţia Graffiti, dar şi de prietenia cu Miron Mitrea, de care nu s-a dezis niciodată. Însă, adevăratele afaceri ale lui Cristian Burci sunt în cu totul alt domeniu, cel al producţiei de vagoane şi material rulant, transporturi şi leasing de echipament feroviar. Peste câţiva ani, probabil că vom avea de-a face cu încă un miliardar român care conduce o afacere multinaţională. În acest moment, potivit evaluărilor pieţei, Internaţional Railway Systems valorează aproximativ 700 de milioane de euro.

Grupul IRS, pornit în 2002 prin achiziţionarea fabricii de vagoane MEVA din Turnu-Severin – are în prezent patru linii de business: proiectare şi producţie de material rulant feroviar (IRS), servicii de transport (Servtrans), servicii de leasing şi mentenanţă (Rail Express) şi design şi producţie de nave maritime (Severnav). A încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 300 de milioane de euro – o creştere de peste 500% faţă de 2005 – iar pentru acest an estimările indică venituri de peste 450 de milioane de euro, o marjă de profit brut (EBITDA) de 12,4%, atingerea unui număr de 10.000 de angajaţi, iar capitalul total al grupului se ridică la 195 de milioane de euro. „În prezent, avem contracte semnate în valoare de circa două miliarde de euro“, spune preşedintele grupului. Pe baza acestor contracte, IRS estimează o creştere medie anuală (CAGR) de 34%, ceea ce conduce la o cifră de afaceri estimată, pentru 2011, de 750 de milioane de euro. „Piaţa feroviară a explodat pur şi simplu în ultimii ani, însă din ‘90 au dispărut circa 50% din capacităţile de producţie şi nu s-a mai construit mare lucru, iar următoarea piaţă cu cerere foarte mare va fi Europa de Est“, explică Burci.

Totuşi, cum a ajuns omul de afaceri de la media şi publicitate la producţia de material rulant şi cât l-a ajutat, măcar cu un sfat asupra oportunităţii investiţiilor în acest sector, prietenul său Miron Mitrea, fostul ministru al transporturilor? „Deloc!“, replică Burci. „Am ajuns în această afacere din pură întâmplare. După ce producătorul american Trinity a fuzionat cu competitorul Thrall, au ajuns la concluzia că trebuie să închidă două fabrici în Europa, printre care şi cea de la Turnu-Severin. Fiind născut acolo, m-am gândit să preiau eu afacerea, deşi nu ştiam absolut nimic despre această industrie“, îşi aminteşte acesta. „Până la urmă însă, am văzut că e vorba tot despre cifre, venituri şi profit, adică trebuie să vinzi indiferent că e vorba de publicitate, producţie media sau vagoane“.

101-12915-17business17.jpgUn an mai târziu a preluat şi şantierul naval din localitatea natală, însă spune că nu a cumpărat niciuna din fabrici de la stat, ci de la alte companii. În 2004, a preluat Romvag Caracal de la compania germană KEG, aflată în faliment. Iar în 2006, s-a dus la cei cu care mai făcuse afaceri, Trinity Rail, cu o propunere de fuziune. În schimb, americanii, care se gândiseră să iasă din Europa, i-au propus să le preia afacerile. La finele anului trecut, a achiziţionat şi 24% din acţiunile producătorului de subansamble SMR Balş. Astfel, grupul a ajuns cel mai mare producător european de material rulant, cu facilităţi de producţie, design, cercetare şi centre de servicii în zece locaţii. Pe lângă cele trei fabrici din România, de la Arad, Caracal şi Drobeta Turnu-Severin, grupul mai deţine operaţiuni în Cehia, Slovacia, Germania şi Elveţia. Sediul central se află în Luxemburg „şi l-am stabilit acolo  pentru că nu se percep taxe pentru plusul de capital în cazul unui exit“, explică Burci.

Aşadar, se gândeşte la vânzarea grupului? „Deocamdată nu, dar evident că m-am gândit şi la un posibil exit, în business orice e de vânzare, totul e să apară cumpărătorul potrivit“. Potrivit unor surse din piaţă, Cristian Burci e pregătit însă de achiziţionarea a încă trei fabrici în Serbia. Omul de afaceri nu a dorit însă să comenteze pe marginea tranzacţiei. Până una-alta, IRS îşi va extinde operaţiunile de leasing până la un portofoliu de 20.000 de unităţi în cinci ani şi urmăreşte privatizarea CFR Marfă.

Afacerile lui Burci

FEROVIAR
Grupul IRS, cu o cifră de afaceri estimată la 450 de milioane de euro în 2008, deţine trei fabrici de vagoane şi material rulant în România, una în Cehia şi una în Slovacia. Cu o producţie de peste 3.400 de vagoane în 2006, a deţinut 2% din piaţa mondială, iar anul acesta îşi va adjudeca trei procente. Grupul deţine şi o divizie de leasing de echipament feroviar.

TRANSPORT
Servtrans este cel mai mare transportator privat pe calea ferată din România, cu peste 4,8 milioane de tone net expediate anul trecut, 2.400 de vagoane şi 79 de locomotive şi circa 900 de angajaţi. Compania mai deţine operatorii HHPP Polska şi HHPP Czech.

MARITIM
Şantierul naval Severnav din Turnu-Severin are peste 2.100 de angajaţi, proiectează şi produce nave maritime de până la 8.000 tdw şi este capabil să producă prototipuri şi nave în serie limitată. În prezent, are contracte în derulare de 200 de milioane de euro.

MEDIA
În 1991, Cristian Burci a înfiinţat prima agenţie de publicitate din România, Graffiti, care un an mai târziu s-a afiliat la grupul de comunicare BBDO. Media Directions (media) şi Proximity (CRM) s-au desprins ca firme de sine stătătoare în 2001-2002. În prezent, Cristian Burci mai deţine 51,9%, respectiv 61% din cele două companii şi doar o participare minoritară, de 6,5%, la Graffiti.

Capital – Editia nr. 17, data 30 aprilie 2008