Planul a fost votat de către trei categorii de creditori din patru, împotriva planului votând creditorii bugetari.

Societatea şi-a reluat operațiunile cu plățile privind aprovizionarea cu materiale, urmând ca săptămâna viitoare să-și reia activitatea de producție. Acest lucru a fost posibil în urma unui acord între vechii acționari, principalii creditori și un investitor ce și-a manifestat interesul de a prelua grupul din care face parte și Astra Vagoane. Detaliile privind această tranzacție vor fi făcute publice pe măsura concretizării lor, potrivit CITR.

Judecătorul sindic va decide în baza voturilor exprimate de creditori, confirmarea acestui plan de reorganizare în data de 13 iulie. Demararea procedurii reorganizării este o măsură menită prin finalitatea ei să satisfacă interesele creditorilor, precum şi interesele debitoarei, a salariaților acesteia, care îşi continuă activitatea, cu toate consecinţele economice şi sociale aferente. Compania are circa 1.400 de angajaţi.

CITR, cel mai mare practician în insolvenţă, a preluat luna trecută compania Solve Insolve Ipurl, administratorul judiciar al Astra Vagoane Arad. Rudolf Vizental, pro­prietarul Solve Insolve, nu a făcut publică valoarea tranzacţiei, însă a precizat că a intrat în acţionariatul CITR, fondată de Radu Lotrean, Andrei Cionca şi alţi patru parteneri.

Cristian Burci ocupă locul 20 în Top 300 Capital, ediţia 2010, cu o avere estimată la 280-300 mil. euro. Omul de afaceri are 44 de ani, este divorţat şi are un copil, iar principalele industrii în care activează sunt transporturi şi media.