Liberalul Cristian Bușoi a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că a obținut funcția de vicepreședinte al Comisiei ENVI din Parlamentul European.
„Cu 58 de voturi pentru din 73 posibile, am fost ales, astăzi, în mod oficial, la Bruxelles, vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din Parlamentul European! Le mulțumesc tuturor colegilor pentru sprijin!
Așa cum a declarat și președintele ales al comisiei, pentru prima dată în istorie, această comisie este cea mai numeroasă din Parlamentul European, un mesaj clar pentru cât de serios se vor trata, în viitor, problemele legate de mediu, de biodiversivitate și de schimbări climatice.
Misiunea mea va fi ca problemele de sănătate din UE să devină o prioritate la fel de importantă pentru Comisia ENVI. În plus, mă voi bate pentru câteva obiective la care m-am angajat și în campania electorală: sprijin pentru construirea spitalelor regionale, eradicarea cancerului la copii, digitalizarea sistemelor de sănătate și interconectarea acestora, o strategie europeană pentru combaterea infecțiilor intraspitalicești și, la fel de important, atragerea de bani europeni necesari programelor de informare și screening pentru combaterea cancerului și a hepatitelor virale”, a anunțat, Cristian Buşoi, pe pagina sa de socializare.