Cristian Bușoi cere finanțare mai bună pentru dezvoltarea energiei nucleare în Europa

Cristian Busoi

SURSA FOTO: Facebook

Cristian Bușoi este de părere că avem nevoie de finanțare mai bună și de soluții durabile pentru dezvoltarea energiei nucleare în Europa.

Cristian Bușoi a susținut că este necesară o finanțare mai bună pentru dezvoltarea energiei nucleare în Europa. Liderul PNL a dat detalii în acest sens pe pagina sa de Facebook.

Europarlamentarul PNL a arătat că la Bratislava, se desfășoară cel de-al 16-lea Forum european al energiei nucleare (ENEF 2023). Evenimentul este organizat de Comisia Europeană în colaborare cu Guvernul Slovaciei. Acțiunea reprezintă un bun prilej pentru o discuţie amplă asupra oportunităţilor şi riscurilor energiei nucleare. Cristian Bușoi a menționat că o atenție aparte este acordată rolului energiei nucleare în cadrul Strategiei Energetice a Uniunii Europene.

„Am fost bucuros să fiu pe scenă la sesiunea de deschidere împreună cu comisarul european pentru Energie, Kadri Simpson, și ministrul Energiei din Franța, Agnes Pannier-Runacher. La eveniment a participat și premierul Slovaciei, Robert Fico”, a spus europarlamentarul PNL, pe pagina sa de Facebook.

Cristian Bușoi a explicat rolul important jucat de energia nucleară

Cristian Bușoi a menționat că a fost invitat la ENEF 2023 în calitate de președinte al Comisiei ITRE din Parlamentul European. A fost ocazia perfectă pentru a reafirma interesul Comisiei ITRE pentru energia nucleară. Liderul PNL dorește și găsirea celor mai bune soluții pentru ca acele țări care folosesc acest tip de energie, cum este și România, să dezvolte în continuare, în deplină siguranță, capacități de producție de electricitate din energie nucleară.

„Energia nucleară are, alături de energia eoliană, solară, geotermală un rol esențial în tranziția energetică și securitatea energetică a Uniunii Europene”, a explicat șeful Comisiei ITRE.

România intenționează să dezvolte două noi capacități de energie nucleară

În opinia sa, este foarte important că energia nucleară este al doilea pilon al sistemelor de energetice europene ale viitorului.

„România, prin Nuclearelectrica intenționează să dezvolte două noi capacități de energie nucleară, în parteneriat cu Statele Unite ale Americii, dar și cu state ale UE. Suntem una dintre primele țări europene care au un proiect de reactoare modulare, o soluție tehnologică extrem de interesantă și foarte importantă pentru viitor”, a explicat europarlamentarul liberal.

SURSA FOTO: Facebook

Uniunea Europeană trebuie să reducă la maximum dependența de Rusia

În opinia lui Cristian Bușoi, Uniunea Europeană trebuie să găsească soluții pentru a ajuta țările care doresc să-și dezvolte capacitățile de energie nucleară. În plus, e necesar să se reducă la maximum dependența de combustibili și materiile prime din Rusia pentru facilitățile nucleare din țările europene.

„România NU este în această situație pentru că își produce singură necesarul, dar și noi avem nevoie de susținere pentru a găsi soluții mai bune, soluții durabile pentru neutralizarea deșeurilor nucleare”, a punctat Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European.