Cristian Bușoi, despre EU4Health: Programul de care Europa are nevoie

Raportorul Parlamentului European pentru EU4Health a trimis un comunicat de presă prin care informează că Parlamentul European a dezbătut și adoptat astăzi raportul său, Programul de acțiune a Uniunii în domeniul sănătății pentru perioada 2021-2027, #EU4Health, în prezența comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides.

”Le mulțumesc tuturor colegilor mei din Comisia ENVI și grupului #PPE pentru sprijinul lor. Mulțumesc, de asemenea, comisarului Stella Kyriakides și ministrului german al Sănătății Jens Spahn pentru colaborarea bună pe care am avut-o pentru elaborarea EU4Heath, cel mai ambițios program de Sănătate din istoria UE, cu un buget record de 5,1 miliarde de euro.”, spune acesta.

Cristian Bușoi a mai spus că ”programul EU4Health este nu doar un răspuns adecvat la actuala criză COVID-19, ci și un răspuns pe care îl datoram cetățenilor care ne-au cerut mai multă implicare la nivel european în domeniul sanitar. Și mă bucur că am putut să le oferim un program care pune lupta împotriva cancerului, a bolilor rare, a bolilor cardiovasculare și a bolilor cronice în topul priorităților. EU4Health este totodată un program care susține vaccinurile și vaccinarea și are soluțiile pentru rezolvarea crizei medicamentelor”.

”EU4Health întinde o mână sistemelor de sănătate din toate statele membre, fără excepție”

”Ca român și responsabil al acestui Program fără precedent, vă spun că EU4Health reprezintă șansa României de a sparge barierele în materie de sănătate și a reduce decalajul dintre noi și țările din Vestul Europei. Este momentul nostru acum și nu trebuie să îl ratăm. Cu EU4Heath avem ocazia să digitalizăm asistența medicală, să finanțăm acțiuni pentru formarea personalului medical, să readucem producția de medicamente în Europa și să creăm o rezervă de produse esențiale relevante pentru criză.”, mai spune Cristian Bușoi.

EU4Health în sinergie cu alte planuri și programe: Mecanismul European pentru Redresare și Reziliență, Orizont Europa, Planul European de Luptă Împotriva Cancerului, Europa Digitală (Agenda Digitală) este programul de succes de care aveam nevoie pentru ca Europa să devină invincibilă în fața provocărilor de sănătate.

Pentru o cheltuire echilibrată a fondurilor în direcția cea bună, Acordul final pentru Program a introdus o serie de plafoane: pentru promovarea sănătății și prevenirea bolilor (20 %), pentru stocare (12,5 %) pentru achizițiile publice care completează stocurile naționale de produse relevante pentru criză, unul pentru angajamentele și inițiativele globale (12,5 %) și pentru cheltuielile administrative (8 %).

Sursă foto: Facebook Cristian Bușoi