Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi a susținut că Planul Național de Cancer reprezintă garanția că suntem toți pentru unul în lupta cu această maladie. În opinia sa, implicarea Președintelui Klaus Iohannis este foarte importantă și trebuie apreciată la justa sa valoare.
Cristian Bușoi a salutat lansarea în România a Planului Național de Combatere a Cancerului. El a arătat că, în calitatea sa de responsabil al Programului de Sănătate al UE 2021-2027 și președinte al Comisiei pentru Industrie și Cercetare și președinte al Intergrupului de luptă împotriva cancerului din Parlamentul European, a fost una dintre persoanele extrem de implicate în dezbaterile la nivel european pe tema luptei împotriva cancerului. În acest sens, el a apreciat efortul depus pentru conturarea acestei strategii lansate, ieri, la București.
„Implicarea Președintelui României, Klaus Iohannis, în susținerea și promovarea Planului Național de Cancer reprezintă garanția că acesta va fi implementat corect și la timp și că suntem toți pentru unul în lupta cu această maladie, care ucide cel puțin 60 de mii de români, în fiecare an.
Am fost bucuros să văd că în Planul Național de Combatere a cancerului au fost prinse obiective importante pe care le-am susținut și promovat si eu în activitatea mea la nivel european: Registrul Național de Cancer, un fond pentru inovare, care să ofere acces la cele mai noi terapii disponibile pe piață, cu efecte secundare puține și campaniile de screening, esențiale pentru depistarea bolii la timp și salvarea vieții pacienților bolnavi”, a comentat europarlamentarul PNL.
4 miliarde de euro sunt disponibili pentru lupta împotriva cancerului
Bușoi a susținut că sunt multe de făcut, că problemele sigur că nu se rezolvă peste noapte, dar că avem un start bun, asumat, și finanțare fără precedent pentru a opri boala.
„4 miliarde de euro sunt disponibili la nivel european pentru lupta împotriva cancerului, inclusiv prin Programul de Sănătate al UE (EU4Health), Programul de Cercetare al UE (Orizont Europa) și Programul Europa Digitală. Este o sumă record, care arată că Europa este hotărâtă să învingă cancerul și să sprijine pacienții pe tot parcursul vieții. Avem patru direcții clare de acțiune, pe care le vom implementa și în România: prevenire, depistare timpurie, diagnostic – tratament și îmbunătățirea calității vieții pacienților.
Programele naționale de screening ar trebui să devină complet funcționale de anul viitor, tot din 2023 pacienții ar putea să își deconteze testările genetice, ceea ce oferă o șansă în plus la vindecare, iar până în 2024 ar putea fi finanțare îngrijirile paliative, care sunt un sprijin real, de necontestat pentru pacienții bolnavi de cancer și familiile lor”, a spus acesta.
Bușoi: Aveam nevoie de o strategie bună pentru prezent
Cristian Bușoi a arătat că această maladie nu doar că afectează viața pacienților, a familiilor și prietenilor celor care sunt diagnosticați cu această boală, ci pune o presiune uriașă și pe economie.
„Tocmai de aceea aveam nevoie de o strategie bună pentru prezent, care să folosească și generațiilor viitoare. În ultimii doi ani, eforturile noastre s-au concentrat pe lupta împotriva COVID-19, un inamic necunoscut, care ne-a luat prin surprindere, dar căruia am reușit să îi facem față, tocmai pentru că ne-am unit eforturile cu toții și în țară și în Europa.
Într-un timp foarte scurt am găsit soluții, iar astăzi avem mai multe vaccinuri sigure și eficiente, dar și tratament cu care să ne apărăm de SARS COV 2. Tot uniți vom reuși să facem față și altor provocări imense: cancerul, tulburările de la granița de est a Europei și schimbările climatice”, a subliniat acesta.
În opinia sa, în lipsa unor măsuri concrete, se estimează că până în anul 2035, numărul cazurilor de cancer va crește cu până la 25% în toată Europa, cancerul devenind principala cauză de deces în UE, cu un impact bugetar anual de 100 de miliarde de euro.
„Sunt convins că împreună vom reuși să răsturnăm această statistică!”, a punctat Cristian Bușoi, președintele ITRE și Raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate al UE.