Europarlamentarul liberal Cristian Bușoi a transmis luni că România poate beneficia mai mult de expertiza Agenției Europene pentru Medicamente pentru a evita criza medicamentelor. Acesta a precizat că instituția europeană a inițiat deja măsuri concrete în cazul antibioticelor și tromboliticelor și monitorizează în continuare eventualele lipsuri în ceea ce privește medicamentele.
EMA a inițiat deja o serie de măsuri
„Conduc o delegație a Comisiei ENVI din Parlamentul European la Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), cu sediul la Amsterdam, în calitate de responsabil al Parlamentului pentru relația cu Agenția.
Am avut astăzi o serie de ședințe de lucru cu toată conducerea Agenției, inclusiv directorul executiv al acesteia, dr.Emer Cooke. Scopul vizitei noastre este de a înțelege mai bine care sunt provocările cu care se confruntă Agenția în procesul de evaluare și aprobare a medicamentelor, dar discuțiile s-au concentrat și pe implementarea legislației în domeniul medicamentelor.
O dezbatere importantă pe agenda UE este cea legată de monitorizarea penuriei de medicamente și dispozitive medicale, în cazul unor amenințări de sănătate publică și urgențe de sănătate publică. Monitorizarea este o responsabilitate pe care EMA a primit-o de curând și pentru care eu am insistat în timpul procedurii de revizuire a legislației în 2021 și 2022. Este important că EMA a început deja să se organizeze în acest sens și a inițiat deja o serie de măsuri concrete în cazul antibioticelor și tromboliticelor. De asemenea, Agenția monitorizează eventuale lipsuri pentru medicamentele aprobate de EMA prin procedura centralizată, dar și situațiile critice la nivel național.
România este în mod particular afectată de lipsa medicamentelor
De pe piață au dispărut câteva mii de produse. Dincolo de măsurile pe care suntem obligați să le luăm la nivel național, printre care se numără o nouă metodologie de preturi, reducerea taxei clawback, reglementarea importurilor paralele, experiența și implicarea Agenției Europene pentru Medicamente în rezolvarea acestei crize este esențială”, a declarat europarlamentarul Cristian Bușoi, responsabilul Parlamentului European în relația cu EMA.